Arhimandritul Emilian a fost egumen al Mănăstirii Simonos Petras din Muntele Athos intre 1973 și 2000, de la care a primit și supranumele de Simonopetritul. A condus obștea timp de 27 de ani, deși a avut numeroase probleme de sănătate.
In anul 2000, Arhimandritul Emilian a fost nevoit să predea egumenia Arhimandritului Elisei, deoarece problemele de sănătate nu ii mai permiteau să coordoneze intreaga obște monahală.
Părintele Emilian a trecut la viața veșnică in data de 9 mai 2019. Opera sa cuprinde o tematică diversă, formată din omilii, predici și comentarii duhovnicești.
In contextul Anului omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor, am realizat o selecție care cuprinde 10 citate din opera Arhimandritului Emilian Simonopetritul despre boală și indurarea suferinței.
10 citate despre boală și indurarea suferinței
- Bolile pot fi o binecuvantare, adică să vină de la Dumnezeu, dar pot fi și o urmare a greșelilor și neatențiilor noastre.
- Boala este un semn care mă unește cu Dumnezeu, dar eu, cand mă indeletnicesc cu boala mea, această indeletnicire devine o uitare a adevăratului Dumnezeu.
- Cand un bolnav rabdă boala pentru Hristos, pentru impărăția Cerurilor, atunci binecuvantările lui Dumnezeu cad pe pămant ca o ploaie.
- Boala este urmarea păcatului, care a intunecat, a secătuit și a dezarticulat firea noastră, și de aceea are urmări in fiecare om.
- Boala ne va pandi intotdeauna, insă trebuie să o vedem ca niște copii ai lui Dumnezeu, și nu ca niște oameni ai acestei lumi.
- Cele mai multe dintre vlăguieli sunt rezultatul stărilor sufletești provenite din incălcarea poruncilor dumnezeiești.
- Boala este un prilej ca omul să rămană singur, să se gandească numai la sine insuși, să se gandească la cea mai reală intamplare a vieții sale, adică la moarte.
- Cand sufletul se imbolnăvește, se imbolnăvește și trupul, se intinează și trupul.
- Boala este unul dintre darurile cele mai frumoase, mai puternice și mai serioase făcute de Dumnezeu omului, este un semn care indică interesul și aplecarea lui Dumnezeu asupra noastră.
- Prin urmare, boala este, pe de o parte, urmare a păcatului și a egoismului omului, dar Dumnezeu, care scoate binele din rele, o folosește ca să obțină virtute și veșnicie.
Sursă citate: Arhimandritul Emilianos Simonopetritul, „Așteptarea lui Dumnezeu – Despre boală, suferință și moarte”, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2019.
Sursă foto: ormyliamonastery.com
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 154
Id: 80652
Data: Mar 29, 2024
Imagine:
Dr. Vasile Postolachi, profesor la Seminarul Teologic din Dorohoi, și-a prezentat luni volumul dedicat Maicii Domnului din perspectivă interreligioasă. .....Data: Mar 29, 2024 |
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul va vorbi sambătă, 6 aprilie, la un simpozion dedicat medicinii pentru trup și suflet, organizat la ..... Data: Mar 29, 2024 |
Parohia Fabric Vest din Timișoara a găzduit miercuri o intalnire de lucru cu preoți și voluntari locali care au făcut schimb de bune practici in prevenirea ..... Data: Mar 29, 2024 |
Patriarhul Daniel al Romaniei transmite o scrisoare irenică intaistătorilor comunităților creștine care sărbătoresc Invierea Domnului in data de 31 ..... Data: Mar 29, 2024 |
Editura Paulinus a publicat o carte de referință in limba germană despre marii duhovnici romani ai secolului 20. Coordonat de Karl Pinggera și ..... Data: Mar 29, 2024 |
Ion Constantin Inculeț, promotor al Unirii Basarabiei cu Romania, a fost pomenit joi la Biserica din Barnova, ctitoria sa, unde a fost inmormantat. „Noi suntem aici pentru ..... Data: Mar 29, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).