Ziua mondială a mediului inconjurător este serbată din anul 1973, reprezentand principalul mod prin care Organizaţia Naţiunilor Unite incurajează conştientizarea şi acţiunile pentru mediu la nivel mondial.
In fiecare an, această zi adună mii de oameni intr-o anumită țară pentru a discuta problemele de mediu și a propune soluții pentru acestea.
In 2024, conferințele organizate de Ziua mondială a mediului au loc in Arabia Saudită, tema zilei fiind „Land restoration, desertification and drought resilience” – Restaurarea terenurilor, deşertificarea şi rezistenţa la secetă, conform Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).
Biserica Ortodoxă este preocupată permanent de rezolvarea problemelor care dăunează mediului inconjurător.
In urmă cu 34 de ani, Patriarhul Ecumenic Dimitrie I al Constantinopolului a emis o enciclică prin care a invitat toți creștinii la rugăciune pentru protecția mediului inconjurător. Cu această ocazie, ziua de 1 septembrie a fost instituită ca Ziua mondială de rugăciune pentru ocrotirea creaţiei.
Părintele Patriarh Daniel a indemnat la grija față de mediul inconjurător cu diferite ocazii: „Intreaga creaţie este făcută pentru sfinţire, pentru binecuvantare. De aceea, noi, cei care suntem botezaţi in numele Preasfintei Treimi, trebuie să ne comportăm in lume binecuvantand şi sfinţind locul in care trăim şi avand o grijă deosebită pentru creaţia lui Dumnezeu”.
Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) este principala autoritate de mediu din sistemul Națiunilor Unite. UNEP iși folosește expertiza pentru a consolida standardele și practicile de mediu, contribuind in același timp la implementarea obligațiilor de mediu la nivel național, regional și global.
Misiunea UNEP este de a oferi lideri și de a incuraja parteneriatul in ingrijirea mediului, inspirand, informand și permițand națiunilor și popoarelor să iși imbunătățească calitatea vieții fără a o compromite pe cea a generațiilor viitoare.
Citește mai multe știri despre mediu in secțiunea specială de pe Basilica.ro.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuele Ene
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 109
Id: 81163
Data: Jun 5, 2024
Imagine:
Romania serbează miercuri Ziua Națională a Invățătorului, instituită in 2007 ca omagiu pentru cei care ii ajută pe copii să facă ..... Data: Jun 5, 2024 |
Psalmii lui David conțin o multitudine de referiri la Dumnezeu și creația Sa in diferite nivele, asupra cărora putem reflecta in contextul Zilei ..... Data: Jun 6, 2024 |
In varstă de 98 de ani, teologul de origine germană Jurgen Moltmann a trecut luni seară la Domnul. A fost susținătorul traducerii și publicării in ..... Data: Jun 6, 2024 |
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul i-a pomenit miercuri pe eroii aerului la Baza 90 Transport Aerian „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” ..... Data: Jun 6, 2024 |
Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe pe langă UE incurajează cetățenii să voteze in mod responsabil
Comitetul Reprezentanților Bisericilor Ortodoxe pe langă UE (CROCEU) a emis un comunicat in care incurajează cetățenii să voteze in mod ..... Data: Jun 6, 2024 |
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) desfășoară in luna iunie, cunoscută drept „Luna națională a informării ..... Data: Jun 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
4 - Terapeutica bolilor spirituale - Leacul rugaciunii
1 - Terapeutica bolilor spirituale - Vointa de a fi vindecat
Terapeutica bolilor spirituale - Tamaduirea fricii
Terapeutica bolilor spirituale - Frica
Terapeutica bolilor spirituale - Gastrimarghia
Terapeutica bolilor spirituale - Tamaduirea desfranarii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).