Pe 20 ianuarie se implinesc 51 de ani de cand scriitorul Alexandru Mironescu a trecut la viața veșnică.�
Alexandru Mironescu s-a născut pe 10 iulie 1907 la Tecuci. A studiat la Facultatea de Științe din București intre 1922-26 și a continuat studiile la Paris, iar in 1929 și-a luat doctoratul la Sorbona.
Revenit in țară, a predat la facultatea pe care o absolvise, insă in 1949 a fost exclus din invățămantul superior deoarece era membru al Rugului aprins și a devenit profesor la liceu.
In 1958 este arestat impreună cu fiul său, Șerban, și condamnat la 20 de ani de temniță grea, insă a fost grațiat in 1963.
„Concluzia mea, a unei vieți intregi – indrăznesc să spun – de intinsă și bogată experiență este acesta: Nu se poate trăi fără Dumnezeu!”, mărturisea Alexandru Mironescu in „Floarea de foc”.
A fost unul dintre membrii Rugului aprins care a ținut atat de mult la intalnirile de la Mănăstirea Antim, incat atunci cand regimul ateo-comunist l-a declarat ilegal, Alexandru Mironescu a găzduit in casa sa intalnirile care nu se mai puteau desfășura la Antim.
Părintele Andrei Scrima menționează despre Alexandru Mironescu: „Dacă am spune că avea �geniul prieteniei� – și nu numai pe acesta – nu am exagera nicidecum simțămantul confirmat la fiecare intalnire”.
Alexandru Mironescu este descris de membrii grupului de la Antim ca fiind o persoană foarte prietenoasă. A fost prieten bun cu Nicolae Steinhardt, ambii avandu-l duhovnic pe Părintele Benedict Ghiuș. De asemenea, a fost foarte apropiat de Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor.
Opera lui Alexandru Mironescu
Regimul cenzurator din perioada comunistă nu ii permitea scriitorului creștin să iși publice opera, din contră, a fost inchis pentru ideile sale. Multe din scrierile lui au fost publicate post-mortem la aproape jumătate de secol după ce au fost scrise.
In perioada interbelică a publicat�Spiritul științific�și�Oamenii Nimănui.�In timpul celui de Al Doilea Război Mondial a publicat�Certitudine și adevăr�și�Limitele cunoașterii științifice.
După grațierea din 1963 a scris intr-un an�Floarea de foc�publicată in 2001, apoi�Kairos�publicat in 1996 și�Calea inimii – eseuri in duhul Rugului aprins�apărut in 1998.
In 2014 a fost publicată prima parte a jurnalului său,�Admirabila tăcere,�iar doi ani mai tarziu�La scaunul mărturisirii.
Pe 20 ianuarie 1973, Alexandru Mironescu a murit fiind bolnav de cancer, slujba de inmormantare a fost săvarșită de Părintele Benedict Ghiuș.
Sursă foto: public domain
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 150
Id: 80109
Data: Jan 21, 2024
Imagine:
„Biserica Ortodoxă Romană are o tradiție indelungată şi bogată de conviețuire, de bună ințelegere şi cooperare, cu celelalte ..... Data: Jan 21, 2024 |
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis sambătă un mesaj de condoleanțe la moartea Preotului Vasile Alexandru care a murit pe 15 ianuarie intr-un accident ..... Data: Jan 21, 2024 |
Episcopul Ieronim al Daciei Felix a slujit de Bobotează in Vicariatul de Timoc, unde creștinii ortodocși utilizează calendarul nerevizuit. .....Data: Jan 22, 2024 |
Racla cu mana dreaptă a Sfantului Ierarh Nicolae și o icoană făcătoare de minuni de la Biserica „Sfantul Gheorghe” – Nou din Capitală ..... Data: Jan 22, 2024 |
Botezul Domnului sau Boboteaza, cum este cunoscut praznicul in popor, a fost sărbătorit vineri de romanii din Mitropolia Basarabiei. Romanii din Mitropolia ..... Data: Jan 22, 2024 |
..... Data: Jan 22, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).