8 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna ianuarie

Toți sfinții din calendarul Bisericii Ortodoxe sunt modele și mijlocitori la Dumnezeu pentru creștini și ii ajută să găsească rezolvare la problemele pe care le intampină. Intre ei, se remarcă anumiți sfinți care vin in ajutor pentru tămăduirea bolilor trupești și sufletești.

In anul 2024, consacrat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane comemorării tuturor sfinților tămăduitori fără de arginți, vom evidenția, lună de lună, sfinții cunoscuți pentru darul vindecării sau pentru capacitatea lor de a duce crucea bolii.

Pentru inceput, am selectat 8 sfinți tămăduitori sărbătoriți in luna ianuarie.

Sf. Ier. Vasile cel Mare (1 ianuarie)

Sfantul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai seamă Sfinți Părinți ai Bisericii din secolul al IV-lea. S-a născut intr-o familie de oameni distinși și credincioși, care a dat lumii opt sfinți. Educația primită in familie l-a indrumat atat către aprofundarea cunoștințelor, cat și către cultivarea virtuților.

Studiile sale de la Atena, alături de prietenul său, Sf. Grigorie Teologul, au inclus pe langă filosofie, astronomie sau matematică și medicina. Aceste informații le-a folosit mai tarziu in ajutorarea celor bolnavi.

Sfantul Vasile a inființat, langă Cezareea, un așezămant de binefacere cunoscut ulterior drept „Vasiliada”. In jurul unei biserici erau adunate case de oaspeți, spitale, bolnițe și azile pentru leproși. Sinaxarele menționează faptul că sfantul ii ingrijea uneori el insuși pe leproși și nu ezita să-i imbrățișeze.

Epuizat de boli și de viața ascetică, dar și de responsabilitățile sale de episcop, Sfantul Vasile a trecut la Domnul la varsta de 49 de ani.

Sfantul Vasile cel Mare este sărbătorit in 1 ianuarie, in aceeași zi cu mama sa, Sfanta Emilia. Cateva zile mai tarziu, pe 9 și 10 ianuarie sunt sărbătoriți și frații săi, Sfantul Petru, episcopul Sevastiei, respectiv Sf. Grigorie, episcopul Nyssei.

Sf. Cuv. Serafim de Sarov (2 ianuarie)

Sfantul Serafim de Sarov a luminat Biserica cu dragostea și blandețea sa ieșită din comun, in secolul al XVIII-lea.

Fiu al unor negustori evlavioși din orașul Kursk, Rusia, sfantul a urmat calea monahală din tinerețe. In primii ani de mănăstire, după ce a căzut grav bolnav și a refuzat ajutorul medicilor, a cerut un singur medicament: Sfanta Impărtășanie. După aceea, Maica Domnului i s-a arătat, alături de Sfinții Apostoli Petru și Ioan, vindecandu-l complet.

După această intamplare, tanărul frate de mănăstire a strans bani in satele invecinate și a ridicat o infirmerie pe locul in care Maica Domnului se arătase.

Mai tarziu, după mulți ani de viață pustnicească și incercări, el insuși ii vindeca pe bolnavii care veneau el. Ii ungea cu ulei de la candela care ardea in chilia lui sau le dădea să bea apă de la izvorul numit apoi „izvorul Sfantului Serafim”, aflat in apropierea mănăstirii Sarov.

Moaștele sale au infăptuit numeroase minuni la canonizarea sa din 19 iulie 1903. După ce au fost pierdute, ca urmare a instaurării regimului comunist, acestea au fost redescoperite in Muzeul Ateismului din Sankt Petersburg.

Sf. Cuv. Nichifor cel Lepros (4 ianuarie)

Sf. Nichifor cel Lepros este un sfant contemporan care s-a născut in Grecia in 1890 și a trecut la Domnul in 1964.

A fost atins de lepră incă de la varsta de 13 ani și, pentru a evita internarea in leprozerie, a plecat in Alexandria, Egipt, unde a fost primit de comunitatea elenă. Cand nu a mai putut ascunde semnele bolii, un episcop l-a trimis inapoi in Grecia, la leprozeria din Chios, ingrijită de Sf. Antim, la randul său afectat de această boală.

In acest loc a fost tuns in monahism și a inaintat pe calea virtuții. După inchiderea leprozeriei, in 1957, Cuviosul Nichifor a ajuns la spitalul de boli infecțioase Sf. Varvara din Atena. Pentru răbdarea sa in boală, Dumnezeu i-a dăruit harisme duhovnicești prin care aducea mangaiere și nădejde bolnavilor din spital. Episcopi și duhovnici renumiți veneau să-i ceară sfatul la spitalul transformat intr-o „anticameră a Raiului”.

In perioada in care a stat in Atena, l-a avut ca ucenic pe un alt sfant, părintele Eumenie Saridakis, care se vindecase de lepră.

Sfantul Nichifor a dobandit o popularitate crescandă in timpul pandemiei de coronavirus declanșată in 2020.

Sf. Nina, luminătoarea Georgiei (14 ianuarie)

Sfanta Nina s-a născut in Capadocia, spre sfarșitul secolului al III-lea. Crescută intr-o familie evlavioasă, sfanta a avut de mică o chemare specială de la insăși Maica Domnului care i-a incredințat creștinarea Iberiei, actualul teritoriu al Georgiei.

Maica Domnului i-a dăruit ca semn al ocrotirii ei o cruce făcută din mlădițe de viță de vie.

Această cruce a fost folosită mai tarziu de Sfanta Nina pentru o vindeca pe regina Iberiei, Nana, de o boală incurabilă. Sfanta a refuzat orice răsplată, spunand că această minune nu era meritul ei, ci lucrarea lui Hristos.

Prin rugăciunile ei, bolnavii se ridicau pe deplin tămăduiți, iar din lacrimile sale se forma un izvor minunat care avea darul de a da lapte mamelor ce nu aveau.

Astfel, numeroasele minuni și vindecări ii convingeau pe păgani să primească botezul creștin și contribuiau la implinirea misiunii sale.

Sfanta Nina a fost unica fiică a generalului Zabulon, nașul Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Sf. Cuv. Antonie cel Mare (17 ianuarie)

Sfantul Antonie cel Mare este o figură emblematică pentru părinții pustiei din secolele II – III.

In jurul varstei de douăzeci de ani, sfantul a renunțat la viața din lume după ce a auzit cuvintele Evangheliei: Dacă voieşti să fii desăvarşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară in cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.” (Matei 19:21).

A urmat „calea cea ingustă”, presărată cu multe incercări și ispite ale vrăjmașului, care l-au șlefuit și l-au transformat intr-un adevărat părinte duhovnicesc, spre care au alergat numeroși monahi.

In viața sa este menționat faptul că Sfantul Antonie avea puterea de a tămădui bolile prin rugăciune. Se ruga pentru cei care veneau să-i ceară vindecarea bolilor trupești, socotindu-le ca fiind ale sale.

Cand Dumnezeu implinea prin el tămăduirea, sfantul aducea slavă, iar dacă Domnul nu răspundea, el mulțumea oricum și ii incuraja pe cei bolnavi să nu iși piardă nădejdea.

Viața Sfantului Antonie a fost scrisă de ucenicul său, Sf. Atanasie cel Mare.

Sf. Xenia din Petersburg (24 ianuarie)

Sfanta Xenia a trăit in secolul al XVII-lea ca o „nebună pentru Hristos”. După moartea soțului său, a renunțat la tot confortul lumesc și a ales să străbată străzile cartierelor sărace ale Petersburgului, desculță, imbrăcată, vară și iarnă, in haine ponosite, fără adăpost deasupra capului, precum Mantuitorul.

Insă Dumnezeu o insoțea peste tot și prin ea, săvarșea numeroase minuni. Cand sfanta intra intr-un magazin, caștigul zilei creștea, cand săruta un copil bolnav, acesta se insănătoșea.

In prezent, Sfanta Xenia este indrăgită de numeroși credincioși pentru grabnicul ei ajutor in rezolvarea multor probleme actuale ale oamenilor și in vindecărea suferințelor trupești. Credincioșii vin să-i ceară ajutorul la mormantul său din Cimitirul Smolensk (Sankt Petersburg), de unde iau pămant sau ulei de la candelă.

Sfanta Xenia este recunoscută ca grabnică ajutătoare pentru găsirea unui loc de muncă și pentru intemeierea unei familii.

Sf. Mc. Doctori fără de arginți Chir și Ioan (31 ianuarie)

Sfinții Chir și Ioan, pomeniți in randul doctorilor fără de arginți, au trăit in vremea Impăratului Dioclețian, in secolele II – III.

Sfantul Chir era de profesie medic, dar ii vindeca pe bolnavi și cu ajutorul rugăciunii, propovăduind cuvantul lui Dumnezeu. Sfantul Ioan era soldat, dar intalnindu-l pe Sf. Chir, a devenit ucenicul lui.

L-au mărturisit pe Hristos in fața guvernatorului păgan al Siriei care a poruncit să li se taie capul.

In secolul al VII-lea, Sf. Sofronie al Ierusalimului a fost vindecat de o boală la ochi, după ce i s-au arătat cei doi sfinți: Sf. Chir i-a vindecat un ochi cu semnul Sfintei Cruci, iar imediat după aceea Sf. Ioan i-a redat complet vederea, sărutandu-i celălalt ochi.

Drept mulțumire, Sfantul Sofronie a scris o lungă istorisire a minunilor acestora.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Basilica.ro (@basilica.ro)

Citește și: Sfinți vindecători la care romanii au evlavie

Bibliografie: Sinaxarul, Viețile Sfinților, Vol. 5, Ianuarie, Ed. Sf. Ioan Casian, București, 2015


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 153

Id: 80021

Data: Jan 10, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).