A fost lansat Madrigal for Babies, departament care studiază efectul muzicoterapiei

Incepand din acest an, Corul Madrigal va derula un program permanent de cercetare in domeniul muzicoterapiei.

Programul Național de Cercetare „Madrigal for Babies” este coordonat de muziciana și muzicoterapeuta Angelica Postu. Acesta va studia efectul muzicoterapiei asupra bebelușilor, gravidelor și părinților.

Departamentul „Madrigal for Babies” a fost lansat oficial marți, in prezența Ministrului Culturii. Raluca Turcan a apreciat faptul că noul proiect reprezintă o parte din preocuparea corului pentru tanăra generaţie și a spus că Madrigalul „este exact acel gen de instituţie culturală, care ştie să se reinventeze, care ştie să ajungă la public in toate formele in care publicul se manifestă”.

Managerul Corului Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, Emil Pantelimon și-a exprimat dorința ca prin acest departament să se poată găsi „răspunsuri pentru problemele pe care le ridică aceste situaţii in care muzica poate deveni un foarte bun medicament”.

„Madrigal for Babies” a fost testat anul trecut ca proiect pilot şi acum capătă permanenţă. Conceptul a făcut cunoştinţă cu publicul bucureştean in vara anului trecut, in cadrul unui concert dedicat bebeluşilor şi femeilor insărcinate.

Sursă foto: Facebook / Madrigal


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 167

Id: 80099

Data: Jan 19, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).