Noul protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală, pr. Victor Lucian Georgescu, a fost prezentat joi in cadrul unei ședințe administrative, organizată la Parohia Kretzulescu.
In cadrul ședinței prezidate de pr. Dumitru Ștefănescu, consilier eparhial la Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor, noul protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală și paroh al comunității Kretzulescu, pr. Victor Lucian Georgescu, a fost distins cu rangul onorific de iconom stavrofor de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
„O asemenea ascultare se poate primi doar prin adancă smerenie și prin sinceritate, intr-o stare de recunoștință față de Dumnezeu, care a randuit așa, și față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, prin care Dumnezeu a lucrat ca să mi se acorde această incredere pentru a sluji in calitate de protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală”, a spus pr. Victor Lucian Georgescu.
„Mă incearcă stări de emoție, de profundă recunoștință față de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, față de familia mea care m-a ajutat in toți anii de slujire și pentru toate acele persoane providențiale care au fost alături de mine in diferitele momente ale parcursului slujirii mele de pană acum”, a adăugat acesta.
„Am nădejdea că alături de părinții slujitori de la unitățile de cult din Protoieria Sector 1 Capitală să desfășurăm o activitate rodnică, să menținem o bună colaborare cu Centrul eparhial, cu instituțiile statului din Capitală și cele cu care vom interacționa, in funcție de diferitele activități pe care le vom realiza”.
„Mă incred in buna colaborare a colegilor slujitori și in rodnica colaborare cu colegii de la cancelaria protoieriei. Nădăjduim că toate acestea se vor desfășura intr-o atmosferă duhovnicească in așa fel incat să dăm mărturia cea bună despre Biserică și despre Dumnezeu in societate”, a spus la final clericul.
O chemare la responsabilitate
In cadrul intalnirii, pr. Dumitru Ștefănescu a vorbit apreciativ despre fostul protopop al Protoieriei Sector 1, pr. Marian Comănescu, și a subliniat importanța instalării de protopopi bine pregătiți și cu experiență administrativă.
„Numirea unui protopop la una dintre protoieriile din eparhie este o chemare la responsabilitate, o chemare la ascultare față de Biserică și față de chiriarh și, in același timp, la asumarea unor responsabilități administrative foarte clare, precise de intensificare a activităților din cadrul acestei protoierii”, a declarat pr. Dumitru Ștefănescu.
Noul protopop al Protoieriei Sector 1 Capitală, pr. Victor Lucian Georgescu, a avut de-a lungul timpului numeroase responsabilități administrative, fiind secretar cu responsabilități in domeniul resurselor umane la cancelaria Protoieriei Ploiești Sud, precum și inspector eparhial in cadrul Sectorului administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 63
Id: 81801
Data: Sep 6, 2024
Imagine:
Cu sprijinul unui binefăcător anonim, peste 20 de persoane din căminul pentru varstnici de la Mănăstirea suceveană Bogdănești au avut ocazia ..... Data: Sep 6, 2024 |
Sediul televiziunii Trinitas TV a Patriarhiei Romane a fost vizitat miercuri de caștigătorii licitației organizate in cadrul Campaniei „Te rog respiră” ..... Data: Sep 6, 2024 |
Tabăra „Grija față de bolnavi – o chemare pentru fiecare tanăr” se va desfășura in zilele de 7 și 8 septembrie, la Biserica ..... Data: Sep 6, 2024 |
Republica Moldova a serbat miercuri Ziua Armatei Naționale. Mitropolitul Basarabiei a salutat evenimentul printr-un mesaj aniversar in care a subliniat că ..... Data: Sep 6, 2024 |
Actele filantropice ale Bisericii s-au concentrat in săptămana care se incheie pe pregătirea elevilor pentru școală, dar și pe pastorația ori ..... Data: Sep 6, 2024 |
Lucrările continuă la Schitul „Sf. Neagoe Basarab” din jud. Argeș. Deși in șantier, acesta a devenit deja o oază de pace pentru muscelenii ..... Data: Sep 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).