Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Romane in colaborare cu Societatea Romană pentru Studii Bizantine și Muzeul Național de Artă al Romaniei organizează un colocviu internațional cu ocazia implinirii a 100 de ani de la prima ediție a Congresului de studii bizantine de la București.
Evenimentul, intitulat „Centenarul congreselor de studii bizantine (1924-2024), va avea loc in Sufrageria Regală din spațiile istorice ale Muzeului Național de Artă al Romaniei, in perioada 4-5 septembrie.
Manifestarea iși propune să evidențieze importanța Congresului de bizantinologie de la București, organizat in 1924 de Nicolae Iorga, pentru dezvoltarea studiilor bizantine la nivel global și va reuni peste 20 de specialiști in domeniu din intreaga lume.
„Lucrările colocviului vor evidenția locul insemnat pe care știința romanească l-a avut și continuă să-l aibă, după un secol, in cadrul studiilor bizantine, un domeniu de o insemnătate aparte pentru istoria culturii romanești”, au transmis reprezentanții Academiei Romane.
In deschiderea manifestării vor lua cuvantul: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Romane, prof. Antonio Rigo, președintele Asociației Internaționale de Studii Bizantine, dr. Călin-Alexiu Stegerean, directorul Muzeului Național de Artă al Romaniei, dr. Daniel Cain, directorul Institutul de Studii Sud-Est Europene, și dr. Andrei Timotin, președintele Societății Romane de Studii Bizantine.
Accesul la eveniment este gratuit, in limita locurilor disponibile. Lucrările colocviului vor fi prezentate in limbile franceză și engleză și vor putea fi urmărite live pe platforma Zoom.
Datele de conectare la platformă urmează a fi transmise ulterior.
Foto credit: Muzeul Național de Artă al Romaniei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 94
Id: 81721
Data: Aug 25, 2024
Imagine:
Icoana Maicii Domnului „Trandafirul cel neveștejit” de la Meteora, Grecia va fi adusă la finalul lunii in Alexandria, cu prilejul hramului Catedralei Episcopale ..... Data: Aug 25, 2024 |
Parohia Ortodoxă Romană „Sfantul Ioan Botezătorul” din provincia Malaga, Spania, a primit finanțare pentru amenajarea, restructurarea și dotarea ..... Data: Aug 25, 2024 |
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală pune la dispoziţie un centru de colectare a deşeurilor medicamentoase ..... Data: Aug 25, 2024 |
S-au implinit sambătă 92 de ani de la trecerea la cele veșnice a compozitorului, dirijorului și folcloristului Gheorghe Cucu. Gheorghe Cucu s-a ..... Data: Aug 25, 2024 |
Academia Romană organizează joi o sesiune omagială cu ocazia Zilei Limbii Romane. Evenimentul va avea loc in Aula Academiei Romane, incepand cu ora ..... Data: Aug 26, 2024 |
In perioada 26-28 august 2024, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București se desfășoară examenul pentru ..... Data: Aug 26, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).