Altarul de vară al Bisericii Domnița Bălașa va fi sfințit in ziua de cinstire a ocrotitorilor ei

Biserica Domnița Bălașa din București, Paraclis Patriarhal, iși va cinsti vineri, 16 august 2024, ocrotitorii spirituali. In cadrul sărbătorii Sfinților Martiri Brancoveni, vor fi oficiate Sfanta Liturghie și Pomenirea ctitorilor, urmate de sfințirea Altarului de vară și binecuvantarea noului lumanărar.

Delegatul Părintelui Patriarh Daniel la eveniment este Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop vicar patriarhal.

„Orice moment al implinirilor este un prilej de bucurie și recunoștință, mai ales atunci cand vorbim despre lucrări pe care le facem spre slava lui Dumnezeu și cinstirea sfinților Lui”, a declarat Părintele Paroh Ștefan Ababei pentru Ziarul Lumina.

Vor fi prezentate fotografii din timpul lucrărilor și de la finalizarea lor și vor fi acordate distincții pentru cei care au sprijinit atat construcțiile, cat și activitatea social‑culturală a parohiei.

Prima biserică a parohiei a fost ctitorită in 1743 de a șasea fiică a Sfantului Domnitor Constantin Brancoveanu pe terenurile din zestrea ei. In 1750, pe langă această biserică mai funcționau un azil și o școală.

Actuala biserică, monument istoric, este a treia care s-a construit pe locul bisericii inițiale și a fost inaugurată in 1885, in prezența Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta. In perioada 2018-2022, a fost renovată total printr-un proiect finanțat din fonduri europene, fiind readusă la strălucirea pe care o avea la inaugurare.

Sfantul locaș se află aproape de Piața Unirii din Capitală, pe strada Sfinții Apostoli nr. 60.

Foto credit: Biserica Domnița Bălașa

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 78

Id: 81634

Data: Aug 10, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).