Ansamblul parohial din Bucecea a fost sfinţit duminică de Mitropolitul Teofan, la 30 de ani de la începerea construcţiei şi în ziua în care ctitorul, pr. Vasile Cojocaru, ar fi împlinit 62 de ani. Lucrarea a fost continuată de fiul său, pr. Ioan Emanuil Cojocariu, motiv pentru care a fost hirotesit iconom stavrofor.
Regretatul preot Vasile Cojocariu a venit la Bucecea în 1985. A găsit bisericuța și turnul clopotniță construite în 1888 din lemn, fără fundație, într-o stare avansată de degradare.
După trei decenii şi eforturi îndelungate, ansamblul parohial a fost sfinţit în duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci.
Cum arată ansamblul parohial Bucecea
În omilia rostită la Sfânta Liturghie, ierarhul a explicat ce înseamnă a fi om al crucii.
„În primul rând, omul Crucii este omul credinței în Hristos Dumnezeu-Omul. Hristos – Cale, Adevăr și Viață, Lumină, sensul existenței și Pâinea cea de o ființă și Apa cea vie. După cum mărturisea un întemnițat binecuvântat în vremurile de prigoană, Hristos este totul: simplu, dar greu, greu, dar absolut necesar”.
În al doilea rând, omul Crucii, omul lui Hristos, omul Bisericii, este omul care se luptă pentru a fi înveșmântat cu realitatea smereniei, a decenței, a conștiinței că lumea nu începe cu el și nu se termină cu el. Omul Crucii este omul care se luptă să nu cadă în cea mai grea și gravă capcană, anume conștiința propriei superiorități.
„În al treilea rând, omul Crucii, omul lui Hristos, omul Bisericii, este omul care face loc în viața sa tainei jertfei, a dăruirii, a dragostei, a rugăciunii”, a spus mitropolitul.
Ierarhul a explicat că drumul pe care îl avem de parcurs până la a ajunge om al crucii este anevoios, dar nu imposibil.
Important în viața creștinului este să nu uite ținta, locul unde ar trebui să fie și, în același timp, să privească cu atenție și să vadă că printre noi mai sunt încă foarte mulți oameni așezați la umbra Crucii ai lui Hristos-Dumnezeu, oameni adevărați ai Bisericii.
Mitropolitul Teofan al Moldovei a oferit distincţii celor care au sprijinit construirea ansamblului parohial.
Preoteasa Elena Cojocariu, văduva fostului paroh Vasile Cojocariu, și primarul Andron Țimpău, au primit distincția „Crucea Moldavă”.
Costel Ungureanu, Dumitru Ungureanu și Doina Grosu au primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.
Parohia Bucecea
Ansamblul parohial cuprinde, pe lângă biserică, un centru social, paraclis, aghiazmatar, lumânărar și alte anexe.
În cadrul parohiei funcționează o filială a Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) care întreprind diverse activități culturale, educative și filantropice. Tinerii au fost implicați și în pregătirile pentru sfințirea bisericii, dar și în promovarea evenimentului pe rețelele de socializare.
Foto credit: Doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 287
Id: 71307
Data: Sep 14, 2020
Imagine:
Episcopia Oradiei îşi sărbătoreşte centenarul prin două evenimente importante: sfinţirea noii biserici de la Mănăstirea Izbuc, în data de 19 septembrie, şi târnosirea Catedralei episcopale Învierea Domnului din Oradea, o zi mai târziu.
„Vor participa .....
Data: Sep 14, 2020
Actorul Jonathan Jackson i-a acordat Ralucăi Mihalache, realizatoarea emisiunii „Secvențe TRINITAS”, un interviu despre convertirea sa la Ortodoxie și modul în care trăiește credința.
Rugat să descriere Ortodoxia în maximum trei cuvinte, actorul a ales .....
Data: Sep 14, 2020
Se împlinesc 18 ani de la trecerea în veșnicie a părintelui Sofian Boghiu, rămas în memoria românilor ca un duhovnic blând şi pictor bisericesc de excepţie.
Mănăstirea Deir-el Harf din Liban, Catedrala Horms – Siria, biserica din Hama, Biserica Mănăstirii Radu Vodă, .....
Data: Sep 14, 2020
Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a oficiat luni Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Vasile – Victoria din Capitală. Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe cruce ne-a adus iertarea, a explicat el cu acest prilej. În ajunul hramului, biserica și-a serbat hramul organizând o .....
Data: Sep 14, 2020
Frumusețea lumii ortodoxe văzută prin lentila aparatului foto în perioada 7 – 13 septembrie 2020.
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).