Arhiepiscopul Calinic al Sucevei: Inmulțiți talanții prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți in ștergar

„Inmulțiți talanții primiți de la Dumnezeu prin lucrare cinstită și nu-i ascundeți in ștergar!” a fost indemnul adresat duminică de Arhiepiscopul Calinic al Sucevei și Rădăuților. Inaltpreasfinția Sa a participat la Sfanta Liturghie in Paraclisul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

Indemnul ierarhului a făcut referire la varianta diferită a Pildei talanților, prezentată de Sfantul Evanghelist Luca, ca „Pilda minelor”.

„Sfantul Evanghelist Luca spune că cel de-al treilea slujitor nu şi-a luat nici cea mai elementară măsură de siguranţă, invelind mina, sau talantul, după obiceiul oriental, intr-un ştergar: ‹Doamne, iată mina ta, pe care am păstrat-o intr-un ştergar; că mă temeam de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n-ai semănat› (Luca 19, 20 şi 21). Probabil că neglijenţa sa, impreună cu trandăvia, a atras atenţia stăpanului, care l-a pedepsit neintarziat”, a explicat Arhiepiscopul Calinic.

IPS Calinic a arătat că „parabola ii viza pe cărturari, deoarece lor li s-a incredinţat mult. Şi, asemenea slugilor din parabolă, ei vor trebui să dea răspuns de felul in care au folosit ceea ce le-a fost incredinţat; vor fi răsplătiţi dacă şi-au inmulţit talanţii potrivit voii lui Dumnezeu”.

„Şi vor fi osandiţi, intocmai slujitorului viclean, dacă au făcut ineficientă lucrarea cuvantului divin prin lipsa de grijă faţă de ei inşişi şi de poporul pe care au avut indatorirea să-l călăuzească, adică prin nepăsare faţă de darul lui Dumnezeu, faţă de suflet şi puterile lui, care nu este altul decat chipul lui Dumnezeu din om”.

„Parabola vrea, pe de o parte, să trezească dorul după Dumnezeu in conştiinţa unui popor inşelat de liderii lui spirituali, iar pe de alta, vrea să-i facă să inţeleagă importanţa momentului sfarşitului, care va veni intr-un mod tot atat de neaşteptat precum furul din noapte, precum mirele care vine la miezul nopţii, precum stăpanul casei care se intoarce tarziu, precum dregătorul care revine din indepărtata sa călătorie”.

Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 136

Id: 80284

Data: Feb 13, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).