Arhiepiscopul Ioachim s-a intalnit cu preoții pensionari din Protoieriile Bacău și Sascut

Zeci de preoți pensionari din Protoieriile Bacău și Sascut, unii insoțiți de doamnele preotese, s-au intalnit marți cu Inaltpreasfințitul Părinte Ioachim.

Evenimentul, intitulat „Preoție, slujire și misiune chiar și la senectute”, a fost organizat la Parohia Lazaret din Bacău, pentru a omagia activitatea misionar-pastorală a preoților pensionari in contextul Anului omagial 2023 in Patriarhia Romană.

Au fost oficiate un acatist, o slujbă de Te Deum și un Trisaghion pentru preoții plecați la cele veșnice.

A fost rostită și�Rugăciunea pentru invocarea iubirii și milei dumnezeiești asupra persoanelor ajunse la varsta senectuții,�alcătuită de Arhiepiscopul Ioachim cu prilejul Anului Omagial 2023.

„Dumnezeu v-a dat timp”

„Orice comandant randuit cap al unei oștiri iși organizează trupele incat să aibă o avangardă și o ariergardă. Voi, părinților prezenți aici, sunteți ariergarda eparhiei, avand experiență, fiind candva Trupul tainic al Bisericii impreună cu cei care vi s-au incredințat spre păstorire, ajungand și timpul pensiei, perioadă randuită de Dumnezeu cand trebuie să tragem concluziile vieții parcurse pană acum” a spus Părintele Arhiepiscop Ioachim.

„Voi, părinților, și, noi, care suntem incă angajați activi in viața Bisericii, ne bucurăm in aceeași măsură de darul lui Dumnezeu, multiplicand rodul cel bun primit la hirotonie.”

„Dumnezeu v-a dat timp, alături de doamnele preotese și copiii sfințiilor voastre, nepoți și strănepoți, pentru a avea o viață implinită. Aveți timp să recuperați momentele pe care nu le-ați putut trăi pană acum fiind angajați in diferite lucrări in contextul Bisericii și a timpurilor tulburate și tulburătoare pe care le trăim”, a mai spus Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.

„Vă indemn să nu uitați comuniunea și comunicarea, fiind generația care a prins numeroase schimbări și modificări să mărturisiți permanent că Hristos rămane același in veac!”

Preoții nu se pensionează cu adevărat niciodată

„Ne-am adunat cu toții aici pentru a aduce slavă și mulțumire Celui atotputernic, noi cei cu varste intre 65 și 96 de ani, pentru binefacerile și darurile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit in decursul vieții, ajungand și varsta aceasta”, a spus Părintele Constantin Tomozei, fost protopop al Protoieriei Bacău, după rugăciune.

„Inaltpreasfinția Voastră mereu ați spus că preoții nu se pensionează niciodată, ei fiind mereu tineri, finalitatea activității lor fiind in Impărăția lui Dumnezeu.”

„La acest moment deosebit sub protia Inaltpreasfinției Voastre, nu putem pleca din acest sfant lăcaș fără a mulțumi celor care ne-au dat viață și ne-au educat pe parcursul nostru, părinți, profesori și duhovnici, ori ierarhi care ne-au hirotonit”, a mai spus fostul Protopop de Sascut.

Evenimentul de la Biserica Lazaret „a pus in lumină rolul sacerodatal al preoților pensionari, dar și experiența pe care ei o pot oferi preoților tineri”, a spus Părintele Ilarion Mață, consilier al Sectorului Social-Filantropic și de Misiune al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

„In contextul Anului Omagial dedicat persoanelor varstnice, acest proiect iși propune să aducă in atenția clerului și credincioșilor pe cei care și-au inchinat intreaga viață slujirii lui Hristos și aproapelui.”

In incheiere, părintele protoiereu Eugen-Ciprian Ciuche a concluzionat ceea ce a insemnat acest eveniment pentru preoții invitați alături de doamnele preotese:

„Evenimentul de astăzi a marcat o pagină de mare emoție pentru preoții pensionari ai celor două Protoierii, fiind un moment al reintalnirii și impreună slujirii”, a concluzionat Părintele Eugen-Ciprian Ciuche, Protopop de Bacău.

Cină festivă cu ierarhul

In a doua parte a evenimentului, preoții pensionari invitați au participat la o cină festivă impreună cu ierarhul lor.

Cu acest prilej, Părintele Consilier Ilarion Mață, cu o experiență de peste 17 ani ingrijirea persoanelor varstnice in centrele rezidențiale asemenea celui al Asociației „Sfantul Voievod Ștefan cel Mare” de la Harja, a vorbit despre senectute și rolul varstnicilor in viața socială și bisericească.

Unii dintre preoții prezenți au luat și ei cuvantul, după ce au primit cate un citat referitor la varsta senectuții, fiind rugați să il comenteze. Acest moment a dat naștere unui dialog fructuos intre invitați și ierarh.

Pe parcursul serii au fost prezentate și cele două volume ale Inaltpreasfințitului Părinte Ioachim apărute la Editura Filocalia a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului: „Panteonul sufletului meu” și „Dipticele sufletului meu”.

Evenimentul s-a incheiat cu un moment artistic oferit de actorul Valentin Braniște, in care acesta a prezentat și una dintre compozițiile dedicate de Inaltpreasfințitul Părinte Ioachim persoanelor varstnice.

Protopopii de Bacău și de Sascut i-au dăruit Părintelui Arhiepiscop Ioachim un portret al Inaltpreasfinției Sale, dar oferit din partea preoților pensionari din cele două protoierii.


Anul 2023 a fost declarat Anului Omagial al pastorației persoanelor varstnice in Patriarhia Romană.

Foto credit: Protopopiatul Bacău

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 170

Id: 79243

Data: Sep 29, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Recomandari site-uri partenere:
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).