Arhiepiscopul Irineu al Alba Iuliei a oficiat duminică Sfanta Liturghie la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud.
IPS Irineu a evidențiat in predica sa că „suntem chemați să ne lăsăm folosiți de Dumnezeu și să ne străduim, pe cat ne stă cu putință, ca prin slujirea noastră umilă să facem reală iubirea Sa in această lume marcată de ură și răutate, de violențe și războaie”.
„Există cineva in jurul nostru care are nevoie de mangaierea, rugăciunea și ajutorul nostru. Există cineva care are nevoie de zambetul, amabilitatea și atenția noastră. Există cineva care are nevoie să-l sunăm la telefon sau să-i scriem o scrisoare sau are nevoie de prezența și de comuniunea noastră”.
Răspunsurile liturgice la strană au fost oferite de Corul „Sfinții Trei Ierarhi” al bisericii parohiale, dirijat de prof. Ana Scriban, și de către Grupul psaltic „Anastasios”, format din medici și studenți la Medicină, coordonat de Iustinian Ioachim Simion.
Slujirea de duminică a avut loc in contextul hramului Bisericii care a fost sărbătorit pe 30 ianuarie. De asemenea, Orașul Aiud ii are ca ocrotitori pe Sfinții Trei Ierarhi incă din anul 2003.
In 2024, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Aiud aniversează 50 de ani de la sfințire, octombrie 1974.
Foto credit: Arhiepiscopia Alba Iuliei / Alexandru Samuel Popa
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 147
Id: 80228
Data: Feb 6, 2024
Imagine:
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat duminică slujba Sfintei Liturghii in Parohia „Adormirea Macii Domnului” și ..... Data: Feb 6, 2024 |
„In viața noastră, Dumnezeu lucrează după ințelepciunea Lui și le randuiește pe toate”, a explicat vineri Inaltpreasfințitul ..... Data: Feb 6, 2024 |
Episcopia Ortodoxă Romană a Ungariei a demarat in decursul anului precedent mai multe proiecte edilitare, printre care și finalizarea clădirii in care ..... Data: Feb 6, 2024 |
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca organizează, in perioada 1 februarie – 21 mai, a treia ediția a concursului „Ortodoxia”, destinat ..... Data: Feb 6, 2024 |
Episcopul Macarie al Europei de Nord l-a comemorat sambătă la Stockholm pe Mitropolitul Bartolomeu al Clujului, la 13 ani de la trecerea in veșnicie. .....Data: Feb 6, 2024 |
..... Data: Feb 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).