Astazi praznuim gingașia, smerenia, bucuria, iubirea, spune Episcopul Macarie

„Astăzi prăznuim gingășia, smerenia, bucuria, iubirea, fiindcă într-o lume bulversată și răvășită s-a născut o copilă atât de gingașă, atât de minunată, atât de smerită și iubitoare”, a spus de Nașterea Maicii Domnului Episcopul Macarie al Europei de Nord. 

Preasfinţitul Părinte Macarie a slujit marți, 8 septembrie, la Stockholm, în Paraclisul Episcopal.

La predică a vorbit despre calitățile Maicii Domnului, dar și ale părinților ei trupești care „au vărsat în rugăciune multe lacrimi și au înălțat multe suspine înaintea tronului Celui Preînalt”.

„Erau stigmatizați în ochii oamenilor și prețuiți în ochii lui Dumnezeu”, a spus ierarhul referitor la Sfinţii Ioachim și Ana care au născut la adânci bătrâneți pe Maica Domnului.

„Zămislirea și nașterea de prunci sunt daruri ale lui Dumnezeu”, a subliniat Preasfinția Sa.

„Pruncii sunt un dar care ne responsabilizează și ne îndeamnă să-L slăvim pe Dumnezeu pentru semnele și minunile arătate nouă”.

Ierarhul s-a rugat dumnezeieștilor părinți „să ne acopere, să ne păzească în mărturia pe care o dăm în această lume care se luptă împotriva valorilor adevărate, împotriva valorilor evanghelice în această lume învârtoșată, bulversată în care noi apărăm familia, apărăm paternitatea și maternitatea”.

Preasfinția Sa a precizat că zilele trecute a botezat în Stockholm doi gemeni care au primit numele „Ioachim” și „Ana”.

În predică, ierarhul a spus și cum a salvat Maica Domnului un tânăr dintr-un grav accident rutier.


Foto: captură video Episcopia Europei de Nord


Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 266

Id: 71244

Data: Sep 8, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).