Biserica Delea Veche din capitală a primit un fragment din moaștele Sfintei Lucia de Siracuza, singurul din țara noastră �

Biserica Delea veche din capitală a primit la sfarșitul săptămanii trecute un fragment din moaștele Sfintei Lucia din Siracuza. Lăcașul de cult este singurul din țara noastră care deține un fragment din moaștele sfintei.

Racla cu cinstitele moaște a fost sfințită duminică de Preotul Costel Burlacu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Sfintele moaște au ajuns in biserica noastră din zona Siracuzei, din orașul Gela, cu ajutorul preotului de la biserica din localitate și cu binecuvantarea Episcopului Rosario Gisana de Piazza Armerina care au o mare o mare dragoste față de Biserica Ortodoxă și cand au auzit că nu se găsesc și nu se află la noi in țară nicio părticică din moaștele Sfintei Lucia s-au bucurat să ne ajute să primim un fragment”, a declarat Părintele Aurel Cosma de la Parohia Delea Veche pentru Trinitas TV.

In tradiția locală din Siracuza, Sfanta Lucia aduce daruri copiilor in noaptea dintre 12 și 13 decembrie, iar copiii pregătesc morcovi și biscuiți pentru asinul pe care vine călare sfanta.

„Este un proiect la care preoții parohiei noastre lucrează de multă vreme deoarece trebuiau implinite anumite randuieli prin care să avem certitudinea autenticității Sfintelor moaște și trebuia amenajat un spațiu de rugăciune adecvat pentru așezarea raclei in lăcașul de cult”, a mărturisit Părintele Paroh Aurel Mihai.

Sfanta Lucia din Siracuza este sărbătorită pe data de 13 decembrie, zi in care la biserica parohiei Delea Veche va fi oficiată Sfanta Liturghie.

Foto credit: Preot Aurel Mihai


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 172

Id: 79819

Data: Dec 12, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).