Victimele mineriadelor și eroii neamului, care și-au dat viața pe campurile de luptă de-a lungul timpului au fost pomeniți joi la monumentul Eroilor Revoluției Romane, amplasat in Piața Universității din Capitală.
La orele pranzului au avut loc două evenimente comemorative. Prima manifestare a fost organizată de Asociația „13‑15 iunie 1990” la implinirea a 34 de ani de la incidentele violente petrecute in Piața Universității. Slujba de pomenire a fost săvarșită de un sobor de preoți din Protoieria Sector 3 Capitală, condus de părintele protopop Florin Busuioc.
„Este o zi inălțătoare pentru că am avut in centru sărbătoarea deosebit de importantă pentru noi, creștinii ortodocși, a Inălțării Domnului cu trupul de‑a dreapta Tatălui. Astăzi i‑am cinstit și pe eroii neamului pentru că ei nu mor niciodată, ci se nasc in cer. Eroii merg cu sufletul inaintea lui Dumnezeu, iar trupurile lor răman ca o sămanță vie in pămantul acestei țări sau in pămantul in care și‑au găsit sfarșitul atunci cand au apărat credința și patria”, a declarat părinte Florin Busuioc, pentru Ziarul Lumina.
„Acești eroi ai neamului și ai credinței noastre ortodoxe au adunat astăzi, in rugăciune, oameni plini de dragoste pentru ei, dragoste insuflată din tinerețe de familiile lor. Eroii au căutat libertatea, care inseamnă adevărul trăit și mărturisit in viață, după cuvintele Mantuitorului: Adevărul vă va face liberi. Dacă adevărul este trăit cu sinceritate, jertfa din lumea aceasta, chiar dacă presupune oferirea intregii vieți, este o participare la viața veșnică”.
A doua manifestare comemorativă a fost organizată de Asociația Victimelor Mineriadelor 1990‑1991. Slujba de pomenire a fost oficiată de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori in cimitirele de stat din Capitală, impreună cu preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU).
La slujbele de comemorare au participat și voluntarii ASCOR București, care organizează evenimente comemorative pentru toți eroii neamului la diferitele sărbători din cursul anului.
Foto credit: Ziarul Lumina
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 99
Id: 81232
Data: Jun 14, 2024
Imagine:
Catedrala Episcopală din Varșeț și-a serbat hramul de praznicul Inălțării Domnului, ocazie cu care au fost organizate mai multe manifestări ..... Data: Jun 14, 2024 |
..... Data: Jun 15, 2024 |
13 preoți din Arhiepiscopia Chișinăului s-au rugat miercuri, la inițiativa ASCOR Chișinău, pentru victimele deportărilor staliniste din Basarabia ..... Data: Jun 15, 2024 |
Mitropolitul Teofan, impreună cu un sobor de stareți și clerici din Arhiepiscopia Iașilor, a binecuvantat joi, la Mănăstirea Brusturi din județul ..... Data: Jun 15, 2024 |
Aflat in Republica Moldova pentru a participa la diverse evenimente liturgice din Episcopia Basarabiei de Sud, Preasfințitul Părinte Macarie a efectuat miercuri o ..... Data: Jun 15, 2024 |
Studenții Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au donat vineri sange in cadrul Campaniei „Donează sange, salvează o viață” ..... Data: Jun 15, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Anghelos - 02 - Doamne, strigat-am, gl. 4, de T. Stupcanu
Anghelos - 03 - Slava..., gl. 2
Anghelos - 04 - Si acum..., gl. 2, de Iacov Protopsaltul
Anghelos - 07 - Slava..., gl. 1, la Stihoavna
Anghelos - 12 - Marimuri, gl. 1
Anghelos - 13 - Stihira dupa Sf. Evanghelie, gl. 6
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).