„Impărații persecutori au pornit prigoană mare impotriva celor care mărturiseau pe Hristos, insă cei care au urmat pe Domnul s-au intărit in credință și iubire și L-au mărturisit inaintea oamenilor”, a spus Mitropolitul Olteniei vineri, cand a oficiat liturghia de sărbătoarea Sf. Tatiana, diaconița, al cărei cap se află la Catedrala Mitropolitană din Craiova.
„Sfanta Tatiana s-a arătat mai tare decat chinuitorii ei și a răbdat cu multă darzenie, cu multă credință. Domnul a fost prezent in viața ei și i-a ridicat suferința aceasta pentru ca să poată răbda pană la sfarșit”, a spus Inaltpreasfinția Sa.
„In schimbul muncilor și al suferințelor, Domnul i-a dat iubirea Sa. Această iubire i-a anulat toată durerea și suferința. In această dragoste și iubire, Sfanta Tatiana a indurat muncile pe care i le pregătiseră acei chinuitori.”
„In această stare, ingerii au incununat-o pe sfanta fecioară și au stat permanent in slujba ei, pentru că bunul Dumnezeu intărește pe cel nevoitor, așa cum ne intărește și pe noi dacă avem voință să săvarșim faptele bune. Așadar, Sf. Tatiana este plină de puterea Sfantului Duh”, a continuat părintele mitropolit.
„Sf. Tatiana este modelul nostru, pentru tineri, pentru adolescenți, pentru bătrani, pentru profesori și studenți. De aceea, cinstim pe Sf. Tatiana, ocrotitoarea și ajutătoarea noastră.”
„Rugăm pe bunul Dumnezeu să vă răsplătească osteneala de a fi la biserică astăzi, impreună cu noi, și felicităm pe toți cei care poartă numele sfintei Tatiana. Rugăm pe mucenița Domnului să le răsplătească tuturor și să le dăruiască pace, bucurie și mult folos sufletesc”, a incheiat Mitropolitul Olteniei.
Programul liturgic de sărbătoarea Sfintei Tatiana a inceput joi seară la Catedrala din Craiova, cand, după slujba Vecerniei unită cu Litia, racla cu capul sfintei a fost purtată in procesiune.
Moaștele sfintei au ajuns la Craiova, alături de cele ale Sf. Nifon și ale Sf. Serghie și Vah, in 1949, cand Biserica „Sf. Dumitru” din Craiova a fost ridicată la rangul de Catedrală Mitropolitană.
Ordinul diaconițelor in Biserica Primară
Diaconițele reprezentau un ordin clerical din Biserica Primară, care ajuta la administrarea unor Sfinte Taine – mai precis, Mirungerea care se făcea la Botez, deoarece�se considera nepotrivit ca un bărbat (preot) să atingă direct o femeie adultă. Diaconițele mai aveau rol și in catehizarea fetelor și femeilor.
Sfanta Tatiana a fost martirizată la Roma in prima parte a secolului al III-lea, cu aproape un veac inainte de edictul prin care Sf. Impărat Constantin cel Mare a dat libertate de manifestare religioasă creștinilor.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 141
Id: 80049
Data: Jan 14, 2024
Imagine:
Orașele Botoșani și Bălți (Rep. Moldova) intampină Ziua Culturii Naționale cu noi trasee culturale dedicate poetului Mihai Eminescu. Pe rutele ..... Data: Jan 14, 2024 |
Poetul Național Mihail Eminescu va fi comemorat la Catedrala din Ramnicu Valcea, cu prilejul implinirii a 174 ani de la naștere. Manifestările ..... Data: Jan 14, 2024 |
Filiala Academiei Romane din Timișoara va desfășura marți o manifestare cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Evenimentul este denumit ..... Data: Jan 14, 2024 |
Incepe construcția Complexului filantropic AfiOM, o inițiativă socială destinată tinerilor din Timișoara, au anunțat reprezentanții ..... Data: Jan 14, 2024 |
De Ziua Culturii Naționale, Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat la Catedrala Arhiepiscopală „Sfantul Ierarh Nicolae” din Ramnicu-Valcea. .....Data: Jan 14, 2024 |
Preoteasa Dana Louise Barnea, directoarea Colegiului de Artă „Octav Băncilă” din Iași, a trecut vineri la Domnul. Dascăl apreciat, ..... Data: Jan 14, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).