Sinaxar 12 Septembrie
În această lună, în ziua a douăsprezecea pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Autonom.
Sfântul ierarh mucenic Autonom a fost episcop în Italia. În vremea persecuțiilor asupra creștinilor ale împăratului Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom și-a părăsit țara și s-a statornicit în Bitinia (Asia Mică), în așezarea de la Soreus, dimpreună cu un alt bărbat numit Cornelius.
Sfântul Autonom și-a îndeplinit îndatoririle apostolești cu râvnă, drept care mulți păgâni au fost botezați în Hristos și o mare comunitate a fost formată, comunitate a cărei biserică a primit hramul Sfântului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfântul hirotonește pe Cornelius, mai întâi diacon, iar mai apoi îl ridică la cinstita treaptă a preoției. În peregrinările sale apostolești, predicând învățătura mântuitoare despre Hristos, Sfântul Autonom a ajuns și în ținuturile Lykaonia și Isauria.
Împăratul Dioclețian a ordonat arestarea sfântului, drept pentru care sfântul se retrage la Claudiopolis, la Marea Neagră. Întorcându-se mai apoi la Soreus l-a înălțat pe Cornelius la treapta de episcop. A plecat după acestea să predice în Asia, iar la întoarcerea din Asia a predicat în împrejurimile Soreusului, la Limna.
Odată, unii dintre noii convertiți au distrus unul dintre templele păgâne, pentru care păgânii s-au decis să se răzbune împotriva creștinilor. Văzînd aceștia ceasul potrivit, au năvălit asupra bisericii Sfântului Arhanghel Mihail, chiar pe când Sfântul Autonom slujea dumnezeiască Liturghie acolo. și după ce l-au căznit, omorât-au pe dânsul, înroșind cu sângele lui mucenicesc sfântul altar. Diaconița Maria a scos mai apoi trupul sfântului de sub o gramadă de dărâmături și i-a dat îngropăciunea cuvenită .
În vremea sfântului împărat Constantin, s-a construit o biserică deasupra mormântului. În 430 un anume preot a dărâmat biserica, făra să cunoască că aceasta fusese construită deasupra mormântului, și a reconstruit-o într-un alt loc. După alți 60 de ani, moaștele sfântului au fost găsite nestricăcioase, și s-a construit acolo o sfânta biserică închinată sfântului ierarh martir Autonom.
Tot în această zi, pomenirea Sf. Sfintitului Mucenic Curnut, episcopul Iconiei.
Acest sfânt, aflîndu-se în satul Sursalul, a fost prins de prigonitori și dus înaintea lui Perinie domnitorul, pe care mustrîndu-l pentru nebunia lui, acela a poruncit de i s-a tăiat capul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teodor, cel din Alexandria.
Acesta nu este sfântul mucenic Teodor, arhiepiscop de Alexandria, care este prăznuit în ziua de 3 decembrie.
Ci pe sfântul acesta prinzîndu-l alexandrinii că propovăduia cu îndrăzneală pe Hristos, și aprinzîndu-se ei de mânie, îl încununară cu spini, îl bătură peste obraz, îl purtară legat prin oras și îl aruncară în mare. Dar din toate acestea rămânînd nevatamat cu dumnezeiescul ajutor, la sfârșit din porunca domnitorului i s-a tăiat capul și s-a suit la ceruri purtător de biruintă.
Tot în această zi, pomenirea Sfinților Mucenici Machedonie, Tatian și Teodul.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Ochian, care prin foc s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iulian cel din Galatia, și cei 40 de împreună-pătimitori cu el.
Acest sfânt a trăit pe vremea lui Diocletian, și era în cetatea Galatia. Domnitor al cetătii aceleia fiind Antonie, căruia făcându-i-se știre că sfântul este crestin și stă cu alti patruzeci într-o peșteră, a poruncit să fie prins și silit să spună și pe ceilalți. Văzând însă că avea a sta înaintea domnitorului, a strigat sfântul cu glas mare către cei împreună pustnici cu dânsul, zicând: "Iată m-au prins și merg să mărturisesc și nu vă vând; iar voi sârguiți de veniți să mă aflați". Iar Antonie i-a zis: "Apropie-te către zeu și adu jertfă". Iar fericitul i-a zis: "Tu te făcuși nouă bun sfetnic, de vreme ce alt lucru mai bun și mai de folos la noi nu este decât a muri pentru credința cu care ne-am crescut". Sfârșind iarăși judecătorul întrebările, a poruncit să fie ars cu foc un pat de fier, și să fie pus sfântul deasupra patului cu fața în sus. Iar sfântul, însemnîndu-se peste tot trupul cu semnul cinstitei Cruci, s-a suit pe acel pat încins, dar îngerul Domnului rourînd văpaia, a păzit nevătămat pe mucenic. Antonie s-a îngrozit foarte și a început a întreba pe sfântul:
"Cine ești tu, de biruiești și focul așa lesne?" Zise mucenicul: "Slujitor al lui Dumnezeu sunt, și Iulian mă cheamă"; iar Antonie zise: "Dar care îti sunt părintii?" și sfântul zise: "O bătrână este maica mea iar tatăl meu s-a mutat către Domnul". Atunci a poruncit ca degrab' să vina maica-sa înaintea lui; și venind ea de față, căutând asupra ei cu sălbăticiune, răstit îi zise: "Pleacă-ți, femeie, pe cel născut al tău să tămâieze la zei, că de nu, te vor apuca oamenii și-ți vor rușina trupul tău, cu necinste". Dar viteaza mamă zise: "Dar ce osândă voi avea dacă în silă mi se va rușina trupul? Ci mai vârtos aceasta îmi va fi mie răsplătire și cunună".
De acestea mirându-se tiranul, a poruncit să se dea drumul mamei sfântului, iar Fericitului Iulian să-i taie capul. Mergând în munte, la locul de execuție, sfântul, rugîndu-se să-l lase puțin ca să-și facă rugăciunea, zise: "Multumescu-ți, Doamne, că m-ai păzit nerușinat până la vărsarea sângelui meu; și dă celor ce vor lua din țărână mormântului meu, iertare de păcate și ferire de patimi. și să nu vina asupra țarinilor lor păsări stricătoare sau lăcuste sau alte vietăți pricinuitoare de stricăciune; și-mi primește duhul cu pace". Atunci s-a auzit glas din cer, zicând: "Puitorul de nevoințe a deschis porțile, și tu intră ca cel ce te-ai nevoit după lege". Acest glas auzindu-l și ceilalți patruzeci de creștini ce erau ascunși la poalele muntelui, au aflat săvârșit pe mucenicul lui Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Daniil cel din Tasios, care în pace s-a săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Andronic cel de la Atroa, în Muntele Olimp al Bitiniei, care în pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro