Sinaxar 12 Iunie
În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.
 Acest cuvios Onufrie era  din Egipt, petrecând viața de obște, în pustia numită  Ermupol a Tiveilor. Și auzind de viața pustnicească a lui Ilie și  a lui Ioan înaintemergătorul, a ieșit din obște și a locuit  în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe  acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul  cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinții  bărbați. Căci umblând Pafnutie 17 zile, și sosind la locul  acela unde era sfântul Onufrie și mergând la dânsul  l-a rugat să-i spună numele și toată petrecerea vieții sale.
Acest cuvios Onufrie era  din Egipt, petrecând viața de obște, în pustia numită  Ermupol a Tiveilor. Și auzind de viața pustnicească a lui Ilie și  a lui Ioan înaintemergătorul, a ieșit din obște și a locuit  în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe  acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul  cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinții  bărbați. Căci umblând Pafnutie 17 zile, și sosind la locul  acela unde era sfântul Onufrie și mergând la dânsul  l-a rugat să-i spună numele și toată petrecerea vieții sale. 
Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăși gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci și de alți cuvioși pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care și-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaște ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaște în locul acela, și îndată a căzut coliba sfântului și s-a uscat finicul ce era acolo sădit, și a secat și apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.
 Acest fericit se afla  cinstit cu lumească vrednicie, și luptându-se în război  cu agarenii a fost biruit și fiind prins viu, a fost băgat în  temnița din Samara, ferecat fiind cu grele lanțuri și cu cătușe.  Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf.  Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povățuirea acestuia s-a dus  la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de  către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruință, ca  să fie povățuit spre oarecare loc liniștit, ca să petreacă  acolo restul vieții sale în liniște desăvârșită  precum se și făgăduise Domnului. Așadar într-una din nopți,  a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu și pe  dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, și rugând-o zicea:  "Unde poruncești, Stăpână, ca să-și petreacă robul  tău Petru restul vieții, precum s-a făgăduit?" Iar  apărătoarea lumii a răspuns: "În muntele Athosului am  plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre  moștenirea mea și pe cei ce scapă la el îi voi ocroti".  Deșteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale  Maicii lui Dumnezeu și ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care  s-a și dus la Sfântul Munte al Athosului, și cercetând  toate cele de acolo, și aflând o peșteră întunecoasă  plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate  le-a izgonit de acolo, și a petrecut după aceea în acea  peșteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în  afară de trupul său și hainele cu care era îmbrăcat, dar cu  vremea și acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început  erau ierburile care odrăsleau în preajma peșterii și ghinda.  Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu,  s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger  la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere viețuind  fericitul pe pământ 53 de ani, și multe ispite suferind de la  urâtorul binelui, satana, și deci toate mai presus arătându-se  cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un  oarecare vânător, viu încă și aproape de sfârșit  fiind. Și fiind povățuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale  moaște și le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, și  acolo a așezat această comoară. Iar de acolo le-au luat niște  monahi în vremea nopții, și urcându-se într-o  corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în  preajma Traclei, numit Ficomon, și acolo a rămas această mare și  necheltuită comoară, fiind bine primită și cinstită și de  episcop și de popor, și izvoare de minuni pururea izvorând  celor ce cu credință se apropie de ea.
Acest fericit se afla  cinstit cu lumească vrednicie, și luptându-se în război  cu agarenii a fost biruit și fiind prins viu, a fost băgat în  temnița din Samara, ferecat fiind cu grele lanțuri și cu cătușe.  Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf.  Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povățuirea acestuia s-a dus  la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de  către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruință, ca  să fie povățuit spre oarecare loc liniștit, ca să petreacă  acolo restul vieții sale în liniște desăvârșită  precum se și făgăduise Domnului. Așadar într-una din nopți,  a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu și pe  dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, și rugând-o zicea:  "Unde poruncești, Stăpână, ca să-și petreacă robul  tău Petru restul vieții, precum s-a făgăduit?" Iar  apărătoarea lumii a răspuns: "În muntele Athosului am  plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre  moștenirea mea și pe cei ce scapă la el îi voi ocroti".  Deșteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale  Maicii lui Dumnezeu și ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care  s-a și dus la Sfântul Munte al Athosului, și cercetând  toate cele de acolo, și aflând o peșteră întunecoasă  plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate  le-a izgonit de acolo, și a petrecut după aceea în acea  peșteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în  afară de trupul său și hainele cu care era îmbrăcat, dar cu  vremea și acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început  erau ierburile care odrăsleau în preajma peșterii și ghinda.  Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu,  s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger  la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere viețuind  fericitul pe pământ 53 de ani, și multe ispite suferind de la  urâtorul binelui, satana, și deci toate mai presus arătându-se  cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un  oarecare vânător, viu încă și aproape de sfârșit  fiind. Și fiind povățuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale  moaște și le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, și  acolo a așezat această comoară. Iar de acolo le-au luat niște  monahi în vremea nopții, și urcându-se într-o  corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în  preajma Traclei, numit Ficomon, și acolo a rămas această mare și  necheltuită comoară, fiind bine primită și cinstită și de  episcop și de popor, și izvoare de minuni pururea izvorând  celor ce cu credință se apropie de ea. 
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Mucenițe Antonina.
 Aceasta a trăit în  cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraților Dioclețian  (284-305) și Maximian și a lui Priscilian guvernatorul. Către  acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos  și bătută cu toiege peste sâni și pusă în temniță.  Apoi iarăși fiind scoasă, a fost chinuită în felurite  chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroșită,  i-au găurit palmele și tălpile cu cuie înroșite în  foc. Și băgată iarăși la închisoare, a zăcut acolo două  zile, rău chinuindu-se.
Aceasta a trăit în  cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraților Dioclețian  (284-305) și Maximian și a lui Priscilian guvernatorul. Către  acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos  și bătută cu toiege peste sâni și pusă în temniță.  Apoi iarăși fiind scoasă, a fost chinuită în felurite  chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroșită,  i-au găurit palmele și tălpile cu cuie înroșite în  foc. Și băgată iarăși la închisoare, a zăcut acolo două  zile, rău chinuindu-se.
Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovnicește, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morții sale.
Și apoi a fost scoasă, și iarăși chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul și așa prin mucenicie și-a primit cununa.
După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostașul.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.
Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârșit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
 Recomandari ortodoxe:
		Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro