Sinaxar 24 Mai
În această lună, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Simeon din Muntele cel minunat.
Acest cuvios a trăit în zilele bătrânului Iustin, și a fost născut în Antiohia Siriei, din tatăl Ioan, care era din Edesa, și din maica Marta, fiind crescut în aceeași cetate a Antiohiei. Iar cele de aci înainte toate lucrurile minunate se spune că unele s-au întâmplat, iar altele au fost făcute de el, mai presus de om.
Zămislirea lui din pântece s-a făcut prin rugăciune. Și făcându-se de șase ani, el a defăimat toate cele de jos, s-a suit la munte și îndată s-a obișnuit și s-a deprins cu petrecerea cea grea și cu răbdarea. Și avea adesea dumnezeiești vedenii și îngerești arătări, care-I îndreptau spre cele ce trebuia a face, îl învățau cu deosebirea între cele bune și intre cele rele, adică cele bune să aleagă și de cele rele să fugă. Și înfrângând cele ale trupului și hrănindu-se nu cu omenească hrană, ci cu nemuritoare ce i se da de la cer, așa a petrecut până la ieșirea din trup.
Acestea și nespusa mulțime a minunilor, le arată mai pe larg istoria lui; atâta numai este vrednic să însemnăm, că lăsând lumea din tânără vârstă, s-a dăruit pe sine mânăstirii, la care a fost pogorât din munte, în care locuise șase ani mai înainte; iar de acolo suindu-se pe stâlp, a stat acolo ani optsprezece. Apoi mergând la Muntele minunat a petrecut zece ani, la un loc înalt de pietre seci. Și suindu-se pe stâlpul cel mic a petrecut patruzeci și cinci de ani, de i s-a făcut toată vremea vieții lui ani optzeci și cinci. Și dintru aceștia șaptezeci și nouă i-a săvârșit cu lupta și răbdarea cea mai presus de firea omenească, și adormind a fost mutat spre mărirea și așezarea îngerilor.
Tot în această zi, pomenirea sfinților mucenici Meletie Stratilatul și a celor împreună cu dânsul: Ioan, Ștefan, Serapion Egipteanul și Calinic vrăjitorul (magul); și a celor doisprezece comiți și tribuni, și a celor trei femei: Marchiana, Paladia și Sosona și a celor doi prunci: Chiriac și Hristina, și a tuturor celor unsprezece mii două sute și opt, care împreună cu dânșii au mărturisit.
Tot în această zi, pomenirea sfantului Vincentiu de Lerins (sec. V).
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Textul este preluat de pe site-ul Calendar Ortodox
Recomandari ortodoxe:
Resurse ortodoxe - www.resurse-ortodoxe.ro
Noutati ortodoxe - www.noutati-ortodoxe.ro
Maica Domnului - www.maicadomnului.ro