Campanie de donare de sange pentru persoanele afectate de incendiul din clubul Colectiv

]]>În semn de solidaritate cu cei afectați de tragedia de la clubul Colectiv, un grup de 40 de studenți de la Academia Tehnică Militară din București au participat astăzi, 02 noiembrie 2015, la o nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca. Acțiunea de astăzi a fost coordonată de voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului și se înscrie în cadrul campaniei inițiate de Patriarhia Română: Donează sânge. Salvează o viață! „Fiecare om ar trebui să doneze măcar odată în viață sânge deoarece acest lucru reprezintă o datorie civică. Nu se știe niciodată când și noi ne putem afla în situații limită și putem avea nevoie de sânge, de aceea astfel de tragedii nu trebuie să reprezinte singurele ocazii când se fac donații”, a mărturisit Rareș, student al Academiei Tehnice Militare. „Sperăm din tot sufletul ca persoanele afectate de tragedia care a avut loc în clubul Colectiv din Capitală să se însănătoșească. Dorim să le transmitem că suntem alături de ei și îndemnăm pe cât mai mulți să ne urmeze exemplul. Felicităm medicii și paramedicii care au intervenit prompt în salvarea persoanelor afectate de incendiul din Colectiv”, a spus George, voluntar. Cea de-a IX-a ediție a Campaniei Donează sânge. Salvează o viață! a început săptămâna trecută și va continua prin acțiuni de donare de sânge la Academia de Poliție și Jandarmeria Română în perioada 16 – 20 noiembrie 2015.

Download: Click for download attached file: Campanie de donare de sange pentru persoanele afectate de incendiul din clubul Colectiv

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 588

Id: 57580

Data: Nov 2, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).