Ceremonie de Ziua Drapelului: Ne gandim cu recunoștință la cei care și-au dat viața pentru apărarea patriei

Steagul Romaniei a fost binecuvantat și arborat miercuri in Piața Drapelului din Capitală. Ceremonia s-a desfășurat in contextul Zilei Naționale a Drapelului, serbată anual in data de 26 iunie.

La eveniment au participat Nicolae-Ionel Ciucă, Președintele Senatului, Deputatul Mircia Chelaru și alți reprezentanți ai instituțiilor centrale și locale.

Delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la manifestare a fost Preotul Costel Burlacu, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

„Aducem cinstire drapelului Romaniei, un simbol al națiunii stabilit prin Constituție. Despre acest drapel, Alexandru Ioan Cuza, la 1 septembrie 1863, spunea: Drapelul e Romania, drapelul e pămantul țării noastre sfinte, stropit cu sangele străbunilor noștri. E familia, e ogorul, e casa unde s-au născut părinții noștri și unde se vor naște copiii voștri. E trecut, prezent și viitor. Este istoria intregii țări”, a spus părintele vicar eparhial.

„In această atmosferă de sărbătoare, in prezența autorităților, a fost binecuvantat drapelul și in același timp ne gandim cu recunoștință la cei care și-au dat viața pentru apărarea patriei. Ne rugăm Preasfintei Treimi să risipească războiul dintre noi și să randuiască inmulțirea celor trei mari virtuți, credința, nădejdea și dragostea, spre bucuria, pacea și binecuvantarea intregului popor”.

Articolul 12 al Constituției Romaniei prevede că drapelul reprezintă unul dintre simbolurile noastre naționale, alături de Ziua Națională, imnul național, stema și sigiliul țării.

Foto credit: Trinitas TV


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 94

Id: 81318

Data: Jun 26, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).