Parohia Ortodoxă Romană din Mississauga, in provincia canadiană Ontario, a găzduit, in perioada 22-24 august 2024, Conferința Preoților din Mitropolia Ortodoxă Romană a celor două Americi. Evenimentul a reunit monahi, preoți și diaconi din cuprinsul mitropoliei, care au discutat despre teme legate de pastorație și sănătatea psiho-spirituală.
Mitropolitul Nicolae al celor două Americi a participat fizic, iar Episcopul Ioan Casian al Canadei a participat de la distanță, prin intermediul unei platforme online.
Prima zi a lucrărilor a inceput cu Acatistul Sf. Ap. Andrei și rugăciuni pentru sănătate. In deschiderea conferinței, Părintele Mitropolit Nicolae a susținut prezentarea�„Conștiința misionară a preotului și cea de enoriaș a credincioșilor – cateva idei ale Pr. Prof. Ilie Moldovan”.
In continuare, Părintele Petre Busuioc, vicar administrativ al Canadei, a susținut o prezentare transmisă de Episcopul Ioan Casian și intitulată „Cuvantul lui Dumnezeu, temelie a reinnoirii și vindecării noastre”.
Pr. Paul Jannakos de la parohia Sf. Luca din Pallos Hills, Illinois (Orthodox Church of America), a susținut conferința�„O critică ortodoxă a psihoterapiei”, care fost urmată de o serie de intrebări, cu intervenția Pr. Iulian Negru din Iași.
Despre suferința bolnavilor și a familiilor lor
In a doua parte a zilei, Prof. Dr. Sebastian Moldovan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu a susținut� prelegerea „Sensuri ale suferinței după Sf. Maxim Mărturisitorul”, urmată de un dialog cu auditoriul.
La orele după-amiezii, Arhid. Vlad Nechita din Baia Mare și Pr. Corneliu Dragomir din Vancouver, Canada, au susținut, fizic și online, conferința „Tabăra din curtea bisericii – idei pentru organizarea unei tabere de copii de zi la biserică”.
Ziua s-a incheiat cu Acatistul Adormirii Maicii Domnului.
Ultima zi a conferinței a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii. Mitropolitul Nicolae a vorbit despre semnificația Sf. Liturghii ca adunare a clerului și credincioșilor dintr-o cetate, constituire a Trupului lui Hristos/Biserica și ieșire la propovăduire după impărtășirea cu Trupul și Sangele lui Hristos.
După slujbă, Maica Dr. Polixenia Nistor de la Iași a susținut prezentarea „Asistența psihospirituală a bolnavilor și a familiilor acestora. Rolul/contribuția preotului in echipa multidisciplinară de ingrijire a sănătății: provocări și oportunități”.
Următoarea Conferință preoțească va avea loc la Parohia Ortodoxă Romană din Troy, Michigan, SUA, in perioada 21-23 august 2025.
Foto credit: Mitropolia celor două Americi
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 161
Id: 81736
Data: Aug 27, 2024
Imagine:
Un fragment din moaștele Sf. Ciprian aflate in patrimoniul Bisericii Zlătari din București va fi purtat in pelerinaj pe Insula Cipru, la invitația unei ..... Data: Aug 27, 2024 |
„Așa cum Hristos a potolit furtuna pe mare, așa potolește și vantul care se iscă din mandria noastră, care ne trimite adesea in locuri in care n-am ..... Data: Aug 27, 2024 |
La Mănăstirea Putna se desfășoară, in perioada 24-29 august 2024, Tabăra Națională „Tradiție și Noutate”. Aceasta ..... Data: Aug 28, 2024 |
„Viața creștină este o continuă minune, dar pentru a trăi această minune, trebuie să știm să ne incredințăm lui ..... Data: Aug 28, 2024 |
Federația Filantropia le-a oferit consultații gratuite de oftalmologie și ochelari de vedere varstnicilor din Episcopia Severinului și Strehaiei (județul ..... Data: Aug 28, 2024 |
Părintele Pimen Vlad, starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului in Biserică” de la schitul athonit Lacu, le-a vorbit luni seară participanților ..... Data: Aug 28, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).