Crucea este cel mai elocvent simbol al speranței pe care lume l-a văzut vreodată, a explicat PS Paisie Sinaitul

In Duminica Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a oficiat Sfanta Liturghie la Mănăstirea Plumbuita din Capitală, cu ocazia aducerii moaștelor Sfantului Dimitrie cel Nou la așezămantul monahal. �

In cuvant, Episcopul vicar patriarhal a vorbit despre insemnătatea Sfintei Cruci care „exprimă transfigurarea suferinţei in iubire, a morţii in inviere, biruința asupra păcatelor; și aceasta o face simbolul cel mai elocvent al speranței pe care lumea l-a văzut vreodată”.

„Crucea vorbește tuturor celor care suferă – celor asupriți, bolnavi, săraci, marginalizați, victime ale războiului, ale violenței – Crucea le oferă tuturor speranța că Dumnezeu suferă impreună cu ei şi că poate să transforme suferința lor in mangaiere şi bucurie, in inviere”, a adăugat ierarhul.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

„Semnul Crucii ne vorbește despre iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu pentru oameni, ne vorbește despre Inviere şi biruință, ne arată că iubirea poate fi mai tare decat ura, decat violenţa şi moartea”.

Sfanta Cruce nu poate fi despărțită de Hristos

Potrivit ierarhului, Mantuitorul Hristos nu poate fi separat de Sfanta Cruce, intrucat „un Hristos fără Cruce nu este Hristos-Mantuitorul, ci un invățător oarecare, nimic mai mult”.

De cealaltă parte, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a explicat faptul că „a despărți Crucea de Hristos este adevărata nebunie!”, intrucat, „Crucea fără Hristos este crucea fără speranță, fără inviere”.

„Fără Cruce nu este Inviere, dar şi Crucea fără Inviere este nimic, iar prin Inviere este totul pentru noi cei aflaţi pe drumul mantuirii”, a adăugat Episcopul vicar patriarhal.

Să vedem in crucea vieții noastre crucea lui Iisus

In continuare, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul a vorbit despre asumarea crucii și despre ajutorul permanent pe care il primim in purtarea ei de la Dumnezeu.

„Iisus cu Crucea Sa parcurge drumurile noastre și ia asupra Sa fricile noastre, problemele noastre, suferințele noastre, chiar și pe cele mai profunde”.

„Noi trebuie să vedem in crucea vieţii noastre, crucea lui Iisus”, de aceea, a continuat ierarhul, „un creștin trebuie să fie asemenea lui Simon din Cirene, care L-a ajutat de Iisus să poarte povara Crucii pe calea spre Golgota”.

„Fără asumarea şi purtarea crucii, calea noastră spre mantuire nu este una autentică”, a adăugat Preasfinția Sa la final.

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou continuă in Sectorul 2

Pelerinajul istoric cu moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou continuă duminică la mai multe biserici, mănăstiri și centre medicale din Sectorul 2 al Capitalei.

Moaștele Sfantului Dimitrie cel Nou ajungand duminică dimineață la Parohia „Sfantul Dimitrie” – Colentina. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Delegația care insoțește cinstitele moaște este condusă de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul. Alături de Episcopul vicar patriarhal se află protos Filaret Irofte, protopopul Sectorului 2 Mihai Popescu și ierod. Macarie Grigoriu.

De dimineață, racla cu sfintele moaște a ajuns la Parohia „Sfantul Dimitrie” – Colentina, de unde au mers la Mănăstirea Plumbuita.

In decursul zilei de duminică, Sfantul Dimitrie va ajunge și la Parohiile Sfantul Silvestru și Doamna Oltea, precum și la Centrul de ingrijiri paliative „Sfantul Nectarie” și la Mănăstirea Christiana.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 118

Id: 80736

Data: Apr 8, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).