Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit luni un cuvant la deschiderea Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, intitulat „Pastorația și ingrijirea bolnavilor este o implinire a cuvantului Domnului și o prioritate misionară”.

Preafericirea Sa a reliefat principalele aspecte referitoare la pastorația celor aflați in suferință, in așa fel incat „să nu fie o simplă asistență socială a bolnavului, ci și o impreună-lucrare a membrilor Bisericii cu Dumnezeu spre deplina vindecare a celui in suferință”.

Cuvantul integral:

Pastorația și ingrijirea bolnavilor este o implinire a cuvantului Domnului și o prioritate misionară

„Mergi şi fă şi tu asemenea!” (Luca 24, 37)

Hristos a inviat!

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și ingrijirii bolnavilor. In fiecare an, ne concentrăm mai profund, din punct de vedere duhovnicesc, teologic și practic, pe una dintre temele prioritare pentru pastorația Bisericii, așa cum deja suntem obișnuiți. Dacă anul trecut ne-am dedicat preocupărilor cultural-sociale și misionare privind pastorația persoanelor varstnice, este firesc ca și anul acesta să continuăm această lucrare, aprofundand tot mai mult, atat prin cuvinte, cat și prin fapte, pastorația și ingrijirea bolnavilor.

Deși boala este parte integrantă din experiența umană, omul nu se poate obișnui cu ea. Acest lucru nu se datorează doar faptului că uneori poate deveni extrem de dificilă și gravă, ci și pentru că omul este creat pentru viață, pentru o viață tot mai deplină, la Care Hristos Cel Inviat ne și cheamă: „Eu sunt Painea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămanzi şi cel ce va crede in Mine nu va inseta niciodată” (Ioan 6, 35).

Hristos este Domnul vieții, Care ne eliberează de orice rău și suferință. Cand omul se confruntă cu boala și suferința la nivel personal, cuvintele Domnului răsună și mai puternic in sufletul lui: „Cel ce mănancă trupul Meu şi bea sangele Meu are viaţă veşnică, şi Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Căci trupul Meu este adevărată mancare şi sangele Meu, adevărată băutură” (Ioan 6, 54-55), mancare și băutură spre nemurire sau, așa cum scrie Sfantul Ignatie al Antiohiei, „leacul nemuririi și doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veșnic in Iisus Hristos”.

Hristos Insuși este medicament, Sfanta Euharistie fiind leac nu doar pentru tămăduirea sufletului și a trupului, ci și spre iertarea păcatelor și viața de veci (cf. Ioan 6, 54).

Vindecările pe care Domnul Hristos le infăptuiește sunt semne ale iubirii Sale nesfarșite. Prin aceste vindecări, El arată că Impărăția lui Dumnezeu este aproape de oameni. Aceste vindecări sunt semne care ne ajută să ințelegem că adevărata și cea mai profundă boală a omului este absența comuniunii lui cu Dumnezeu, Izvorul iubirii. Numai comuniunea cu Dumnezeu ne poate oferi adevărata vindecare și viață autentică.

Prin urmare, invățătura lui Hristos și vindecările Sale sunt intotdeauna unite in cea mai profundă formă, alcătuind un singur mesaj de speranță și mantuire in cuvantul Său din Sfanta Scriptură. In acest sens, Sfantul Ioan Gură de Aur scrie: „Dumnezeieștile� cuvinte sunt vistierie a tot felul de leacuri”, pentru că �Domnul Iisus Hristos este Doctorul sufletelor și al trupurilor. El este, in același timp, Doctor și medicament (medicus et medicamentus), așa cum spune Fericitul Augustin.

Slujirea sacerdotală a cuprins dintotdeauna și datoria clericilor de a se ingriji de cei bolnavi, ca o implinire a poruncii Domnului Iisus Hristos, dată ucenicilor Săi trimiși la propovăduire: „Tămăduiți pe cei neputincioși, inviați pe cei morți, curățiți pe cei leproși, pe demoni scoateți-i; in dar ați luat, in dar să dați” (Matei 10, 8). Urmand exemplul Bunului Păstor, ca indrumători ai comunităților incredințate lor, preoții trebuie să fie, așa cum sublinia Fericitul Augustin intr-o epistolă, atenți cu multă bucurie la cei slabi, la cei simpli și la păcătoși, exprimand mila nesfarșită a lui Dumnezeu prin cuvinte mangaietoare și pline de speranță.

Același Părinte al Bisericii accentuează, comentand Psalmul 102, că: „Dumnezeu vindecă toate neputințele tale. Nu te teme, așadar; toate neputințele tale vor fi vindecate […]. Trebuie doar să-I permiți să te vindece și să nu respingi mainile Sale”.

Slujitorii Bisericii au datoria de a se ingriji de sufletul oricărui credincios, cu atat mai mult cu cat acesta se află in suferință sau boală. Insă pastorația și ingrijirea bolnavilor in societatea contemporană se confruntă cu o serie de dificultăți, la care trebuie să găsim soluții adecvate și care trebuie să fie puse in lucrare in cadrul parohiilor.

Să nu uităm de acest adevăr fundamental al existenței noastre: am venit pe lume din iubirea părinților noștri, suntem creați pentru a iubi pe Dumnezeu și pe semeni și suntem chemați la iubire veșnică. Această dimensiune a ființei umane trebuie concretizată cu atat mai mult in perioadele de boală și fragilitate.

Pentru o pastorație și o ingrijire adecvată a bolnavilor, trebuie să avem in vedere o serie de priorități care ajută ca această lucrare a Bisericii să nu fie o simplă asistență socială a bolnavului, ci și o impreună-lucrare a membrilor Bisericii cu Dumnezeu spre deplina vindecare a celui in suferință:

1. Astfel, iubirea smerită și milostivă reprezintă prima terapie pe care trebuie să o punem in practică pentru a vindeca bolile societății in care trăim. Pentru vindecarea trupească și sufletească, trebuie alinate, mai intai, rănile singurătății și ale izolării in care adesea se află bolnavul. Practica indiferenței, a egoismului și a individualismului poate fi contracarată doar prin cultura compasiunii și a iubirii milostive sau generoase.
2. Așa cum Domnul Iisus Hristos nu a pus vreo povară asupra cuiva, ci a oferit iubirea Sa smerită și milostivă, adică propria Sa Persoană, la fel și preotul trebuie să ofere sprijin atat in plan duhovnicesc, rugandu-se pentru cei bolnavi, cat și in plan intelectual și social, printr-o atenție sporită, spre o recuperare integrală a bolnavului, sufletească și trupească. Bolnavii nu au șubrezită doar integritatea lor fizică, ci și dimensiunile relaționale, intelectuale, emoționale și spirituale. In acest sens, ei așteaptă, pe langă terapii, și sprijin, atenție, grijă, adică iubirea unei comunități care suferă impreună cu ei, fără ca aceștia să solicite direct ajutorul, așa cum Sfantul Ioan Gură de Aur ne indrumă: „O dovadă clară a bunătății nemăsurate a lui Hristos e că nu așteaptă rugămintea celor in suferință, ci, din iubire de oameni, o ia inaintea rugăminții lor”.
3. Domnul Iisus Hristos este principalul nostru model pentru ingrijirea bolnavilor. El dăruiește oamenilor prelungirea vieții pămantești prin lucrările Sale minunate, ca semne ale Impărăției; ca Samarinean milostiv, a venit la omul aproape mort „și, văzandu-l, I s-a făcut milă și, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnand pe ele untdelemn și vin” (Luca 10, 34), iar prin ascultare smerită pană la moarte Se jertfește pe Sine pe Cruce pentru a birui moartea prin Inviere (cf. Filipeni 2, 7).
4. Domnul Iisus Hristos, Maica Sa și Sfinții tămăduitori fără de arginți sunt adevărații vindecători ai bolnavilor, de multe ori inspirand lucrarea medicului, care tratează. Diversele vindecări realizate de sfinți in lume sunt recunoscute ca fiind manifestările unui har special, pe care il primesc in dar de la Dumnezeu și il impărtășesc mai departe, tot ca dar.
5. Experiența suferinței, in care, uneori, bolnavul cade pradă descurajării și disperării, poate fi transformată, printr-o atentă indrumare spirituală, intr-un timp de cercetare de sine, un timp al pocăinței și al intoarcerii către Dumnezeu, ințelegand că Hristos Domnul a venit să vindece pe cei cu inima zdrobită (Isaia 61, 1).
6. Prin lucrarea Duhului Sfant in lume, in special prin Sfintele Taine, slujitorii Bisericii continuă misiunea la care au fost trimiși de Hristos, vindecand și alinand suferința nenumăraților bolnavi, prin numeroasele activități de ingrijire a sănătății pe care comunitățile creștine le pun in practică cu dragoste și arată astfel adevăratul chip al lui Dumnezeu, iubirea Sa.
7. Responsabilitatea primordială a preotului, in acest sens, este de a cultiva in cadrul comunității duhul evanghelic de slujire față de cei suferinzi și de a se preocupa de sănătatea sufletească și trupească a credincioșilor.
8. Problemele legate de suferință și sănătate, viață și moarte trebuie aprofundate in catehezele parohiale. Este esențial ca preotul să-i ajute pe credincioși să mediteze la aceste teme majore și să ințeleagă că boala nu este totdeauna urmarea păcatelor, ci este uneori ingăduită spre ințelepțire și spre incercarea omului drept: „Ea vine – spune Sfantul Ioan Gură de Aur – și pentru dobandirea deschiderii către ințelegere, după cum Dumnezeu i-a spus lui Iov: �Crezi că am randuit acestea asupra ta din alt motiv decat acela ca tu să te arăți drept?� (Iov 40, 8)”.
9. Membrii familiilor credincioșilor pot identifica nevoile imediate ale celor dragi, aflați in suferință și boală, și pot susține aceste nevoi, sprijinind lucrarea preotului.
10. Ingrijirea pacientului beneficiază foarte mult de prezența unor legături adecvate intre preotul de caritate din spital, familia bolnavului și comunitatea parohială. Voluntariatul aduce o contribuție semnificativă la ingrijirea suferindului și trebuie promovat, sprijinit și cultivat.

In concluzie, amintind că sănătatea este un dar de la Dumnezeu și că acest dar trebuie păzit, ingrijit și sfințit, iar dacă l-am pierdut, trebuie să-l căutăm cu multă credință și speranță, ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfinților tămăduitori fără de arginți să ne vindece sufletul de păcate și trupul de boli, spre slava Preasfintei Treimi și a noastră mantuire. Binecuvantăm deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de primăvară a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rugandu-ne Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor slujitorilor sfintelor altare, intărindu-i in misiunea lor.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 87

Id: 81144

Data: Jun 3, 2024

Imagine: