Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat luni la deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor desfășurate in Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei.

Preafericirea Sa a explicat că „textele imnurilor care se cantă in slujbele Bisericii Ortodoxe aprofundează și explică bogăția teologică a Cuvantului lui Dumnezeu”.

Redăm Cuvantul integral:

Cantarea bisericească este o rugăciune comunitară și o pregustare a Impărăției lui Dumnezeu

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a proclamat anul 2023 drept Anul comemorativ al imnografilor și cantăreților bisericești, continuand, in chip firesc, tema consacrată anului anterior, rugăciunea și isihasmul. Dacă anul trecut s-a pus un accent deosebit pe lucrarea duhovnicească de propovăduire a rugăciunii neincetate a minții și a inimii, anul acesta, 2023, analizăm rugăciunea, insoțită sau susținută de cantarea bisericească, psalmodierea insăși fiind adevărată rugăciune comunitară și nicidecum o simplă formă de expresie artistică.

Imnografia și muzica bisericească nu sunt o inovație in Biserica creștină, avandu-și obarșia in Psalmii Vechiului Testament, așa cum afirmă și Sfantul Andrei Criteanul, unul dintre marii imnografi ai Bisericii, zicand: „David, oarecand, a insemnat cantarea, scriind-o ca intr-o icoană”[1]. In Noul Testament putem vedea că Sfinții Apostoli și ucenicii Domnului insoțeau „frangerea painii” (Luca �24, 35; Fapte 2, 42) cu rugăciuni cantate, nu doar rostite. Astfel, citim că, după Cina cea de Taină, Mantuitorul Hristos, insoțit de Sfinții Apostoli, „După ce au cantat laude, au ieșit la Muntele Măslinilor” (Matei 26, 30). Primii creștini, in actele lor de cult, nu aveau forme proprii de psalmodiere, ci le foloseau pe cele din cultul mozaic, insă compozițiile proprii creștinismului nu au intarziat să apară. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel ii indeamnă pe creștinii din Efes să „Vă umpleți de Duhul. Vorbiți intre voi in psalmi și in laude și in cantări duhovnicești, lăudand și cantand Domnului in inimile voastre” (Efeseni 5, 18-19). Același sfat este adresat și creștinilor din Colose: „Cantați in inimile voastre lui Dumnezeu, mulțumindu-I, in psalmi, in laude și in cantări duhovnicești” (Coloseni 3, 16). Dacă, in mod sigur, compoziția melodică după care cantau psalmii era preluată din cultul practicat la sinagogă, celelalte două genuri diferite pe care le amintește, laude sau imnuri (ὕμνοι) și cantări duhovnicești sau ode (ᾠδαί πνευματικαί) par a fi noi compoziții, atat in privința textului, cat și a compoziției melodice, fapt mărturisit de către Tertulian in secolul al II-lea: „Fiecare este indemnat să inalțe cantări lui Dumnezeu după puteri, din cărțile sfinte sau din propria sa minte”[2]. Toate acestea aveau ca principal scop creșterea spirituală a credincioșilor: „Cand vă adunați impreună, fiecare din voi are psalm, are invățătură, are descoperire, are limbă, are tălmăcire: toate spre zidire să se facă” (1 Corinteni 14, 26).

Fericitul Augustin spune in Confesiunile sale că, incepand cu secolul al IV-lea, se generalizase tradiția cantării bisericești, a psalmodierii, arătand și importanța acestui mod de rugăciune in cultul divin: „Și totuși, cand imi amintesc de lacrimile pe care le-am vărsat la auzul cantărilor din Biserica ta, in primele zile ale recaștigării credinței mele, și cand imi dau seama că și acum sunt mișcat nu atat de cantarea in sine, cat de lucrurile care se spun prin cantec – atunci cand sunt intonate cu un glas limpede și cu cea mai potrivită modulare –, recunosc din nou marea utilitate a acestui obicei”[3]. Pentru importanța rugăciunii, a cuvantului din cantare, accentuand că textul din imnografie este cu mult mai valoros decat melodia in sine, Fericitul Augustin il aduce ca martor pe Sfantul Atanasie cel Mare, scriind: „Se intamplă in astfel de momente să nu doresc altceva decat să alung din urechile mele, și chiar din Biserică, orice melodie a acestor dulci cantări de care sunt insoțiți Psalmii lui David; mi se pare atunci mai sigur de urmat sfatul pe care, imi amintesc, il dădea adesea Atanasie, episcopul Alexandriei; acesta cerea cititorului să recite Psalmii cu o modulare a vocii atat de ușoară, incat să fie mai apropiată de vorbirea obișnuită decat de cantare”[4], arătand și pericolul pentru viața duhovnicească autentică a modulației excesive a vocii: „Și astfel, oscilez intre primejdia desfătării și constatarea efectelor binefăcătoare pe care le produce; fără să emit o afirmație de nezdruncinat, inclin mai degrabă să aprob intrebuințarea cantecului in Biserică, pentru ca incantarea urechilor să sprijine spiritul incă firav să se inalțe către simțămantul evlaviei adevărate. Totuși, cand mi se intamplă să fiu mai mișcat de cantarea ca atare decat de cuvintele cantate, mărturisesc că acest fapt este un păcat greu și in astfel de imprejurări aș fi preferat să nu-l aud pe cantăreț”[5].

Fericitul Augustin, accentuand importanța invățăturii de credință transmisă prin intermediul cantării bisericești, il amintește pe părintele său duhovnicesc, episcopul Bisericii din Mediolanum, Sfantul Ambrozie, care a alcătuit foarte multe imnuri și texte liturgice spre apărarea dreptei credințe in fața ereziei ariene, introducand in Biserica apuseană cantarea responsorială, după pilda celei din Răsărit: „Nu de multă vreme, Biserica din Milan introdusese acest obicei plin de mangaiere și de intremare sufletească de a canta laolaltă, prin care inimile tuturor fraților se uneau cu multă inflăcărare in acordul glasurilor și al inimilor […]. Atunci s-a luat hotărarea să se cante in Biserică imnuri și psalmi, după obiceiul din ținuturile răsăritene, pentru ca poporul să nu-și piardă curajul din pricina mahnirii și a dezgustului. Această inovație s-a păstrat de atunci pană astăzi și este imitată de multe, dacă nu de toate Bisericile tale din alte părți ale lumii”[6]. Profunzimea și delicatețea duhovnicească a imnografiei ambroziene, nu de puține ori, l-au adus pe Augustin in starea de rugăciune profundă și de pocăință: „Cate lacrimi am vărsat ascultand, cuprins de o puternică emoție, psalmii și cantările inălțate către Tine, care răsunau cu gingășie in Biserica Ta. Acele sunete picurau in urechile mele, strecurand adevărul in inima mea, și o trăire plină de smerenie clocotea in mine. Lacrimile imi curgeau, dar erau lacrimi de bucurie”[7].

De asemenea, părintele duhovnicesc al Sfantului Grigorie Palama, Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei (1250–1322), care a fost el insuși imnograf, subliniază importanța psalmodierii: „Psalmodiază cu gura. Dar cu glas liniștit și cu supravegherea minții, nerăbdand să lași ceva necugetat din cele spuse”[8], iar Sfantul Grigorie Sinaitul prezintă psalmodia ca fiind o cale de susținere a rugăciunii isihaste: „Mintea aflată in rugăciune, obosind, iși pierde vigoarea in ea. Insă, cantand puțin, stăruiește cea mai mare parte din vreme in rugăciune. Dar se intamplă uneori ca mintea, obosind de strigarea ințelegătoare continuă și de ațintirea stăruitoare, să trebuiască să-și ia puțină odihnă. Atunci slobozește-o la largul cantării de la stramtorarea liniștirii. Aceasta este cea mai bună randuială și invățătură a bărbaților preaințelepți”[9]. Cantarea bisericească prefigurează slăvirea neincetată a lui Dumnezeu in ceruri de către ingeri, dar și armonia, frumusețea și bucuria Raiului; melosul bizantin este, prin inspirația lui divină, o pregustare a Impărăției Cerești: „In Biserica slavei Tale stand, in cer a sta ni se pare”[10].

Cantările cuprinse in cărțile de cult ale Bisericii noastre sunt creații ale unor imnografi inspirați de Duhul Sfant și ne ajută in ințelegerea textului scripturistic, ca parte a Sfintei Tradiții. Textele imnurilor care se cantă in slujbele Bisericii Ortodoxe aprofundează și explică bogăția teologică a Cuvantului lui Dumnezeu. Muzica bisericească este Evanghelia cantată. In acest sens, Părintele Dumitru Stăniloae spunea despre limbajul imnografic că: „Dumnezeu este atat de mare, că singură poezia poate incerca să-L exprime”[11]. Profunzimea teologică și spirituală a textelor liturgice este dată de� adăparea lor permanentă din Sfintele Scripturi și din scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii care au meditat indelung și profund la Cuvantul lui Dumnezeu. Teologia exprimată in imnografia bisericească este una dintre cele mai bogate in sensuri și, in același timp, lămuritoare pentru credincioșii Bisericii noastre, de aceea trebuie valorificată mai mult in predicile și catehezele din zilele noastre. Imnografi precum Sfantul Roman Melodul, Sfantul Ioan Damaschinul, Sfantul Andrei Criteanul, Sfantul Cosma de Maiuma, Teofan Mărturisitorul și Iosif Imnograful, Casiana și alții sunt alcătuitori de cantări bisericești de o mare frumusețe, din punctul de vedere al formei, dar și de o mare profunzime teologică.

Imnurile liturgice au fost cantate pe teritoriul țării noastre incă de la inceputurile creștinismului, iar arta sau meșteșugul cantării a fost predat de către mari dascăli și compozitori atat in școlile domnești, precum școala Sfantul Sava de la București, cat și in școli mănăstirești, așa cum a fost școala de la Mănăstirea Putna. In acest context, se cuvine să amintim vestitele pripeale, compuse de către unul dintre sfetnicii Voievodului Mircea cel Bătran, care s-a călugărit la Mănăstirea Cozia și a primit numele de Filotei. Prin larga răspandire a pripealelor, Filotei a fost considerat drept „primul nostru scriitor de circulație internațională, tipărit și in Occident”^[12]. Originalitatea pripealelor monahului Filotei de la Cozia reprezintă un prim moment al culturii scrise in Țara Romanească, considerat de către P. P. Panaitescu drept „prefața literaturii romane”^[13].

Nu putem să trecem cu vederea nici psalții sau alcătuitorii cantărilor liturgice ale Bisericii noastre, care nu au fost simpli compozitori sau interpreți, ci adevărați creatori de cultură și limbă națională, precum: Filothei Sin Agăi Jipei, Sfantul Macarie Ieromonahul, canonizat recent de către Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in 25 octombrie 2023, Anton Pann, Ștefanache Popescu, Ioan Popescu-Pasărea și alții.

Anul comemorativ al imnografilor și cantăreților bisericești devine, astfel, un prilej de comemorare a celor ce s-au ostenit prin munca lor, inspirați de Dumnezeu, să compună cantări bisericești și să le interpreteze spre bucuria celor ce preamăresc pe Dumnezeu.

Binecuvantăm deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare de toamnă a clericilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, rugandu-ne Preasfintei Treimi să reverse darurile Sale cele bogate asupra tuturor slujitorilor sfintelor altare.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

[1] „Canonul Sfantului Andrei Criteanul”, Cantarea a 7-a, Joi, in Săptămana a V-a a Postului Mare, in: Triodul, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2020, p. 427.

[2] Tertulian, Apologeticul XXXIX, 18, in: Apologeți de limbă latină, (Părinți și Scriitori Bisericești, 3), traducere de prof. Nicolae Chițescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol, și prof. David Popescu, introducere și note de prof. Nicolae Chițescu, București, Editura IBMBOR, 1981, p. 93.

[3] Augustin, Confesiuni, X, XXXVIII, 50, ediție bilingvă, traducere din limba latină, introducere și note de Eugen Munteanu, București, Ed. Nemira, 2006, p. 235.

[4] Augustin, Confesiuni, X, XXXVIII, 50, p. 235.

[5] Augustin, Confesiuni, X, XXXVIII, 50, p. 235.

[6] Augustin, Confesiuni, IX, VII, 15, p. 190.

[7] Augustin, Confesiuni, IX, VI, 14, pp. 189-190.

[8] Teolipt al Filadelfiei, „Cuvant despre ostenelile vieții călugărești”, in: Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvarși, vol. VII, trad., introd. și note de Pr. Dumitru Stăniloae, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2013, p. 77.

[9] Sfantul Grigorie Sinaitul, „Despre liniștire și rugăciune”, 7, in: Filocalia, vol. VII, p. 212.

[10] „Slujba Utreniei”, perioada Postului Mare, in: Ceaslov, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2014, p. 88.

[11] Pr. Dumitru Stăniloae, Marc-Antoine Costa de Beauregard, Mică dogmatică vorbită. Dialoguri la Cernica, traducere de Maria-Cornelia Oros, Sibiu, Ed. Deisis, 1995, p. 143.

[12] + Dr. Antonie Plămădeală, Clerici ortodoșci� ctitori� de limbă și cultură romanească, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, 1977, p. 60.

[13] P. P. Panaitescu, Contribuții la istoria culturii romanești, București, Editura Minerva, 1971, p. 13.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 159

Id: 79551

Data: Nov 7, 2023

Imagine: