Deținuții de la Penitenciarul Rebibbia au primit vestea Invierii de la Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei

Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania i-a vizitat marți pe deținuții de la Penitenciarul Rebibbia, cea mai mare inchisoare din Italia.

Cu ocazia vizitei, Arhiereul vicar al Episcopiei Italiei a oficiat Utrenia in cele patru sectoare ale inchisorii și le-a oferit deținuților ouă roșii, cozonac și pască.

Alături de Preasfinția Sa, la vizită au participat pr. Bogdan Petre, Consilier al Departamentului pentru Inchisori al Eparhiei și clerici voluntari din zona Romei.

O acțiune similară a avut loc in aceiași zi la Penitenciarul Regina Coeli din Roma și a fost organizată de pr. Daniel Simionescu de la Parohia „Buna Vestire” din Ostia II, impreună cu pr. Iulian Petroiu de la Parohia „Sfantul Mucenic Iuliu Veteranul” din Torvaianica.

De aproape 20 de ani (2005), Episcopia Ortodoxă Romană a Italiei oferă asistență duhovnicească și materială deținuților romani din Penitenciarul Rebibbia. Totodată, sunt sprijiniți și deținuții de alte naționalități, precum: albanezi, georgieni, sarbi, ucraineni, ruși și lituanieni.

Potrivit statisticilor, peste 2000 de romani se află incarcerați in penitenciarele din Italia, motiv pentru care, preoții responsabili ai Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei organizează periodic vizite in inchisori, pentru a oferi asistență duhovnicească.

Foto credit: Episcopia Ortodoxă Romană a Italiei


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 119

Id: 80963

Data: May 9, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).