Postul Mare și evenimentele din istoria mantuirii pe care le reactualizăm in această perioadă au inspirat opere de artă realizate intr-o diversitate de stiluri și de concepții despre lume și viață.

Vă prezentăm mai jos cateva lucrări din domeniul artei plastice mai vechi și mai noi. Unele, in arta universală, și-au caștigat celebritatea mai degrabă prin tulburarea pe care o produc privitorului, altele sunt opere nemuritoare inspirate de duhul Bisericii.

Aceasta arată că terenul pe care cade sămanța – cuvantul Evangheliei – este esențial pentru cel care creează.

Un teren lipsit de Tradiția Bisericii și de credința in Inviere va pune accentul pe prea-lumescul Pătimirilor, in timp ce duhul Invierii ne amintește permanent că Hristos a venit să ajute la transfigurarea materiei și la preschimbarea celor vechi și lipsite de viață in lucruri noi și pline de lumină.

Cea mai veche Răstignire pictată care s-a păstrat pană azi

Cea mai veche reprezentare pictată a Răstignirii păstrată pană in zilele noastre datează din secolul VIII, se află in colecția Mănăstirii „Sf. Ecaterina” din Muntele Sinai, Egipt, și vădește moștenirea artei greco-romane.

Stilul picturii este similar portretelor funerare de la Fayum, despre care s-a spus că au precedat și inspirat arta religioasă bizantină.

In această Răstignire, abordarea picturală este una naturalistă și psihologică, cu o bună cunoaștere a anatomiei, elemente de clar-obscur și accent pe exprimarea emoțiilor.

De-a lungul istoriei, iconografia ortodoxă, prin canoanele stabilite și transmiterea lor, a eliminat elementele care țin de naturalism și psihologizare și a păstrat acele linii care conduc la ințelesul duhovnicesc al scenei pictate.

Astfel, durerea este transfigurată, stilul icoanei ajutand privitorul să treacă dincolo de suferință, intr-o ințelegere spiritualizată a acesteia.

O răstignire brodată

O formă deosebită de artă este arta broderiei, care a inflorit in Evul Mediu in zona de influență bizantină. Mănăstirea Putna deține una dintre cele mai importante colecții de broderie bizantină din sud-estul Europei.

In muzeul mănăstirii poate fi admirată o dveră (perdea de altar) de mari dimensiuni cu reprezentarea Răstignirii, lucrată cu fire de mătase și argint aurit.

Dăruită, in 1500, de Sf. Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna, unde a și fost executată, ea este unică prin faptul că include portretul sfantului domnitor și al ultimei sale soții, Maria Voichița. Pe langă calitățile artistice, opera are și o inestimabilă valoare documentară prin cele două portrete voievodale, care se găsesc in partea de jos.

Portretul Sfantului Ștefan cel Mare din 1500 este important din două motive: intai, pentru că este singurul portret brodat al acestui domnitor care să fie și datat.

Apoi, pentru că acest portret și cele din Tetraevanghelul de la Humor (1473), tabloul votiv de la Mănăstirea Voroneț și epitrahilele de la Pătrăuți și Dobrovăț sunt singurele reprezentări ale Sf. Ștefan cel Mare a căror autenticitate nu poate fi pusă la indoială.

Mai multe explicații despre icoana ortodoxă a Răstignirii se găsesc aici.

Răstignirea de la Isenheim

Spre deosebire de răstignirile din icoanele ortodoxe, in arta occidentală, care a urmat calea naturalismului după Renaștere, au apărut și scene pictate intr-un stil care pune accentul cu precădere pe aspecte fiziologice și pe realitatea morții biologice.

O operă tulburătoare realizată la inceputul secolului al XVI-lea in Germania este altarul de la Isenheim, pictat de Matthias Grunewald. Trupul Răstignitului este reprezentat contorsionat și lipsit de viață. Opera se găsește la Muzeul Unterlinden din Colmar, Franța.

Doi pictori spanioli la distanță de trei secole

O Răstignire pictată in 1632 de spaniolul�Diego Velazquez, chiar dacă foarte naturalistă și ea, prezintă trupul Răstignitului stand parcă fără efort pe Cruce și emanand lumină in mijlocul unei bezne totale. Tabloul poate fi văzut la Muzeul Prado din Madrid.

Un alt pictor spaniol celebru a pictat, in secolul XX, o Răstignire tot pe fundal intunecat, dar văzută de sus, parcă din perspectiva Tatălui ceresc.

Lucrarea se află in prezent la Muzeul Kelvingrove din Glasgow, Scoția. Se pare că inspirația artistului a fost un desen al călugărului spaniol Ioan al Crucii (sec. XVI).

In tabloul lui Dali, piroanele și celelalte unelte de tortură nici nu apar. Criticii de artă din epocă au scris că pictura era prea tradițională față de stilul suprarealist cu care artistul iși obișnuise publicul.

„Om al durerilor”

O altă temă inspirată din evenimentele istoriei mantuirii pe care le rememorăm in Postul Mare este tema „Om al durerilor” (Isaia 53, 3).

Un panou pictat pe ambele fețe și datand din secolul al XII-lea, in prezent aflat in colecția Muzeului de Artă Bizantină din Kastoria, Grecia, prezintă, pe o parte o Maică a Domnului Hodighitria cu expresie indurerată (abordare unică in arta bizantină), iar pe cealaltă chipul lui Hristos ca „Om al durerilor”.

O pictură occidentală surprinzător de modernă și azi, deși realizată in secolul al XVI-lea, este „Hristos purtand crucea” de Titian, pictor venețian.

Artistul prezintă din plan apropiat doar două personaje: Simon Cireneul și Hristos, care se uită inlăcrimat direct la privitor, parcă intrebandu-l: „Tu cand vei veni alături de Mine pe cale?”

O altă reprezentare celebră din aceeași epocă, secolul al XVI-lea, este realizată de El Greco. Pictorul nu reprezintă alte figuri, ci doar pe Mantuitorul imbrățișand Crucea cu ochii in lacrimi. Lucrarea poate fi văzută la Muzeul Metropolitan din New York.

Punerea in mormant

Altă temă din arta inspirată de Patimile Domnului este Punerea in mormant.

Am ales un exemplu din arta cretană de secol XV, din colecția Muzeului din Recklinghausen, Germania: suferința este sublimată prin acceptare, iar frumusețea nu părăsește Trupul prețios, care urmează să invieze.

La polul opus al acestei viziuni, un exemplu din arta occidentală despre care s-a scris foarte mult: „Hristos in mormant” de Hans Holbein cel tanăr (sec. XVI). Fără fascinația pentru grotesc a lui Grunewald, pictura reprezintă totuși moartea absolută, văzută cu ochii unui om care parcă nu poate depăși realitatea ei.

Anna Grigorievna Dostoievskaia, soția scriitorului Feodor Mihailovici Dostoievsky, a scris că pictura, pe care au văzut-o in timpul unei călătorii in afara Rusiei, l-a cutremurat pe soțul ei. De altfel, scriitorul avea să descrie pictura in romanul Idiotul, unde spune că o astfel de reprezentare te poate face să-ți pierzi credința.

Opera se găsește la Kunstmuseum din Basel, Elveția, acolo unde a văzut-o și scriitorul rus.

Invierea

Invierea Domnului, așa cum este ea pictată in icoanele bizantine, nu este o inălțare in lumină ca in pictura occidentală, ci o paradoxală coborare in cele mai de jos ale iadului, unde Mantuitorul Iisus Hristos ii prinde de maini, pentru a-i ridica, pe protopărinții umanității, Adam și Eva.

Momentul in care trupul lui Hristos iese de sub determinarea morții nu este descris vizual – așa cum tinde să fie reprezentat in arta occidentală, ca ieșire din mormant –, ci este păstrat sub pecetea tainei, la fel cum tainic este păstrat și momentul Nașterii Domnului din Fecioara Maria.

Iconografia ortodoxă ne dăruiește speranța și lumina care răzbate pană la cele mai de jos ale iadului.

O explicație a icoanei ortodoxe a Invierii se găsește aici.

Vezi și:

• De ascultat: Muzică clasică inspirată de Postul Mare

Foto credit: HagiaSophiaTurkey.com (Biserica Chora – deschidere articol)

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews

Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 127

Id: 80705

Data: Apr 4, 2024

Imagine: