De Ziua Muntelui, Crucea Eroilor de pe masivul Caraiman, cea mai inaltă cruce amplasată pe un varf montan, aniversează 96 de ani de la sfințire.
Crucea de aproximativ 40 de metri inălțime a intrat in Cartea recordurilor ca fiind cea mai inaltă cruce din lume amplasată pe un varf montan, conform Guinness World Records.
Monumentul a fost ridicat intre anii 1926 şi 1928 la inițiativa Reginei Maria şi Regelui Ferdinand I al Romaniei. Proiectul ansamblului a fost realizat de arhitecţii romani George Cristinel şi Constantin Procopiu.
Crucea are o inălţime totală de circa 39,3 metri, din care 8,35 metri reprezintă soclul, şi o deschidere a braţului orizontal de aproximativ 15 metri.
Corpul metalic a fost realizat din profile de oțel, fiind introdus, inițial, direct in stancă. In anul 1930, la doi ani după sfinţire, structura metalică a fost incastrată intr-un soclu din beton armat placat cu piatră.
Monumentul este iluminat in fiecare noapte de 120 de becuri, alimentate de rețeaua electrică a Stațiunii Bușteni.
Societatea „Cultul eroilor” a fost cea care a coordonat proiectul de construire a monumentului. In soclul crucii fost amenajată o galerie și mai multe bazine pentru colectarea apei pluviale.
De sărbătoarea Sfintei Cruci, eroii neamului sunt pomeniți la Crucea de pe Caraiman.
Ziua Muntelui
In anul 2002 a fost stabilit prin lege ca data de 14 septembrie, cand in mod tradițional se incheie pășunatul anual, să fie desemnată Ziua Muntelui in Romania.
Această zi are scopul de a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă zona montană, dar și pentru a scoate in evidență potențialul munților din țara noastră.
Munții Carpați reprezintă al doilea cel mai lung lanț muntos din Europa, după Munții Scandinaviei, avand o lungime de aproximativ 1.500 km, din care aproximativ 800 km se desfășoară in Romania.
Vezi și:
- Vezi Athosul prin lentila foto Basilica
Foto credit: Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 63
Id: 81870
Data: Sep 14, 2024
Imagine:
Pr. Vasile Ilie, parohul comunității romanești din San Martin de la Vega, Regiunea Madrid, a semnat, la inceputul săptămanii, contractul de ..... Data: Sep 15, 2024 |
Unica biserică din țară ocrotită de Sf. Imp. Pulheria, situată la Parcovaci, jud. Iași, și-a serbat hramul la inceputul săptămanii. ..... Data: Sep 15, 2024 |
..... Data: Sep 15, 2024 |
Părintele Patriarh Daniel a transmis sambătă un mesaj prin care face apel la solidaritate cu persoanele afectate grav de inundații. Text ..... Data: Sep 15, 2024 |
Arhiepiscopia Dunării de Jos a anunțat, intr-un comunicat primit la redacție sambătă, ce măsuri ia in sprijinul victimelor inundațiilor din ..... Data: Sep 15, 2024 |
Mitropolitul Ioan al Banatului a făcut apel la credincioși să doneze bani pentru sprijinirea victimelor inundațiilor, relatează Agerpres. Un apel similar, al ..... Data: Sep 16, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).