Doua hirotonii și o hirotesie in arhidiacon, oficiate la Catedrala Arhiepiscopala din Buzau de IPS Ciprian

Arhiepiscopul Ciprian a oficiat duminică la Catedrala Arhiepiscopală din Buzău două hirotonii și o hirotesie în arhidiacon.

Tânărul Bogdan Olteanu, psalt la Catedrala „Înălțarea Domnului” a fost hirotonit în treapta de diacon, iar arhidiaconul Gianin-Cristian Oprea, profesor de muzică la Seminarul Teologic „Chesarie Episcopul” din Buzău și dirijor al Coralei „Neagu Ionescu”, a fost hirotonit în treapta de preot, iar părintele diacon Daniel Dumitrică, ostenitor la Centrul Eparhial din Buzău, a primit hirotesia în arhidiacon.

Tot duminică, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a spus la Sfânta Liturghie că, din punct de vedere eshatologic, via pe care a sădit-o Dumnezeu, menţionată în textul biblic duminical, este însăși lumea văzută.

„Încă de la început, Dumnezeu l-a așezat pe om ca rege al creației, i-a dat porunca de a crește și a se înmulți, de a lucra pământul și a-l stăpâni (Facerea 1:28) – desigur, în mod rațional, și nu egoist – și de a înainta în urcușul duhovnicesc, spre asemănarea cu El”.

„Concluzia tristă ce rezultă din analiza istorică a parcursului omenirii este aceea că atât poporul ales, cât și noi, cei de astăzi, nu suntem recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce ne-a dăruit; uităm că via primită spre lucrare este a lui Dumnezeu, iar noi suntem trecători pe acest pământ. Nimic din ceea ce ni se pare că este al nostru, de fapt, nu ne aparține”, a atras atenţia Înaltpreasfinţia Sa.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ortodoxă Mixtă „Neagu Ionescu” a Catedralei.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).