Episcopia Daciei Felix organizează o nouă tabără gratuită pentru copiii romani din Serbia

Episcopia Daciei Felix, in parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului și Consiliul Județean Arad, organizează „Tabăra Bucuriei”, dedicată tinerilor romani din Serbia.

Evenimentul va avea loc in perioada 19-21 august 2024, in localitatea Moneasa, județul Arad, și va include o serie de activități recreative și educative menite să promoveze valorile creștine și să consolideze legăturile dintre tinerii romani din Serbia, precum și legătura lor cu tinerii din Romania.

Participanții vor avea ocazia să se apropie de valorile creștine prin diverse activități menite să promoveze credința, moralitatea și coeziunea comunitară.

Tabăra va fi coordonată cu ajutorul voluntarilor din marile centre eparhiale din țară: București, Iași, Timișoara și Arad. Aceștia vor contribui la desfășurarea activităților și le vor impărtăși participanților din experiența lor.

„Tabăra Bucuriei”, ajunsă anul acesta la a doua ediție, se va desfășura intr-un cadru natural deosebit, unde frumusețea peisajului se imbină armonios cu liniștea și serenitatea necesare unui mediu propice pentru activități educative și religioase, transmit organizatorii.�Prima ediție a taberei a avut loc anul trecut la Varșeț, in Serbia.

Tinerii interesați să participe la această tabără se pot inscrie pană pe data de 12 august 2024.

Persoane de contact

Șerban Sebastian Manolea, Consilier Eparhial la Sectorul Misiune și Tineret al Episcopiei Daciei Felix: +40 756 310 754;
Prof. Sorin Ianeș: +381 63 7171 080.

Foto credit: Episcopia Daciei Felix

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 105

Id: 81444

Data: Jul 13, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).