Episcopul Hușilor: Să nu ne raportăm la cei din jurul nostru in funcție de avere sau de funcția publică avută

„Din pilda bogatului căruia i-a rodit din belșug țarina�invățăm să nu ne raportăm la cei din jurul nostru, in funcție de bogăția pe care o dețin, sau de funcția publică pe care o au”, a spus Episcopul Ignatie al Hușilor in predica rostită la Duminica bogatului căruia i-a rodit țarina.

Preasfințitul Părinte Ignatie a săvarșit duminică Sfanta Liturghie in biserica localității Valea Lungă din județul Vaslui unde a sfințit clopotnița.

In cuvantul rostit la Sfanta Liturghie, ierarhul a indemnat la o atitudine corectă și onestă față de persoanele bogate.

„Aproape instinctual, atitudinea noastră este foarte diferită față de un om bogat sau care are un anumit statut (o anumită poziție socială sau publică) și față de un om amărat, care are un statut social nu foarte important”.

„Ii respectăm mai mult pe cei cu o anumită vizibilitate socială, decat pe cei care decid să trăiască intr-o anumită formă de smerenie și de anonimat, fără să caute să fie sub reflectoarele vieții publice”.

„Din nefericire, ajungem să-i respectăm mai mult pe cei de care simțim că depindem și viața noastră este, cumva, in mainile lor, sau, intr-un moment delicat al vieții noastre, o decizie a acestora ne poate dezavantaja. Ne raportăm cu slugărnicie (lingușeală) față de asemenea oameni, cand, de fapt, ar trebui să avem o atitudine de iubire și sinceritate”, a remarcat Episcopul Ignatie.

De fapt, cele mai de preț și mai consistente pentru viața unui om, sunt cele care nu se văd, cele spirituale.

„Acestea nu sunt definitorii pentru un om, nu il reprezintă cu adevărat, ci caracterul său, ceea ce are in inima sa – bunătatea, lumina, altruismul, capacitatea de deschidere și de ințelegere a suferinței celui de langă el, spontaneitatea de a-l ajuta pe cel care este in nevoi, sărman”.

Preasfințitul Părinte Ignatie a zis că „acestea ar trebui să fie caracteristicile după care să ne ghidăm, cand vrem să apreciem, in mod deosebit, o anumită persoană, iar nu in funcție de bogățiile pe care le are sau de funcția publică pe care o deține”.

Preasfinția Sa s-a rugat „să ne dăruiască Domnul smerenie și ințelepciune, ca să ajungem la convingerea că ceea ce nu se vede are o relevanță mult mai mare pentru om (pentru suflet), decat ceea ce vedem”.

Foto credit: Episcopia Hușilor


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 202

Id: 79651

Data: Nov 20, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).