Episcopul Ungariei a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Gyula de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. Ierarhul a declarat că aceasta este o sărbătoare a familiei și că nașterea de prunci trebuie să revină în centrul atenției Bisericii și societății.
La slujbă au participat credincioși români din Ungaria și din localitățile românești Vârșand și Chișineu-Criș.
„Este o sărbătoare deosebit de importantă pentru familia creștină și pentru nașterea de prunci, care trebuie să revină în centrul atenției și al purtării de grijă al Bisericii noastre în primul rând, dar cred că și al societății în general”, a declarat ierarhul pentru Trinitas TV.
El a menționat că familiile credincioase, precum au fost drepții Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, au considerat întotdeauna copiii ca daruri, binecuvântări și bucurii primite prin rugăciune de la Dumnezeu.
Părintele episcop a adăugat că drepții Zaharia și Elisabeta ne oferă un model de familie care trebuie să rămână neschimbat ca și până acum: un bărbat credincios și o femeie credincioasă.
„Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să dăruiască unitate, pace și bună înțelegere tuturor familiilor și mai ales celor tinere și naștere de prunci buni prin multă rugăciune, după modelul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și al părinților lui, drepții Zaharia și Elisabeta”, a spus Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei.
El a mulțumit Secretariatului de Stat pentru Culte, care a sprijinit construcția unei clădiri noi la Centrul Eparhial din Gyula. Lucrările au fost coordonate de Părintele Origen Sabău, Consilier Cultural al episcopiei.
În peretele exterior al noii clădiri este încastrată o frumoasă icoană a Acoperământului Maicii Domnului, care a fost sfințită în ajunul sărbătorii.
Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 202
Id: 70567
Data: Jun 27, 2020
Imagine:
Din cauza pandemiei, lucrările la biserica parohiei din Rieti, Italia, au fost sistate mai bine de două luni și reluate abia la începutul lui iunie, informează
Data: Jun 27, 2020
ASCOR Iași organizează împreună cu Asociația Pemptousia din Grecia o telesinaxă cu Părintele Efrem, Starețul Mănăstirii Vatopedu din Sfântul Munte Athos, Grecia. Întâlnirea online, găzduită pe platforma Zoom, va avea ca temă „Creștinul în vremurile de astăzi” și va fi tradusă de un .....
Data: Jun 27, 2020
Au început înscrierile pentru Congresul NEPSIS al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale. Congresul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 39 de ani.
Evenimentul va avea loc în perioada 25 -27 septembrie 2020, la Berna, Elveția.
.....Data: Jun 27, 2020
Arhimandritul Teofil Tia, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, a vorbit, într-un interviu acordat
Data: Jun 29, 2020
La finalul Sfintei Liturghii oficiate în Catedrala Patriarhală, luni, 29 iunie, Patriarhul României le-a mulţumit credincioşilor pentru participarea la împreuna rugăciune, după care i-a îndemnat să respecte recomandările medicale pentru a preveni infectarea cu
Data: Jun 29, 2020
- Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala Patriarhală din București.
- Alături de Preafericirea Sa a slujit și Preasfințitul Părinte .....
Data: Jun 29, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
IPS Bartolomeu Anania - Duminica lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati - 02 03 2003
IPS Bartolomeu - Duminica a 7-a dupa Pasti - a Sf. Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 12 06 1994
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 2-a dupa Rusali - a Sf. Romani - Chemarea primilor Apostoli - 25 06 2006
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 3-a dupa Pasti - a mironositelor - 15 05 2005
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 4-a dupa Pasti - a Slabanogului - 06 05 2000
IPS Bartolomeu Anania - Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv - 12 11 2000
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).