Biruinta obtinuta de Sfantul Imparat Constantin cel Mare impotriva lui Maxentius a consemnat inglobarea vechii capitale a Imperiului Roman in cadrul teritoriilor detinute de acesta. De asemenea, a reprezentat momentul in care Sfantul Constantin a decis pentru totdeauna sa sprijine credinta crestina, oferind acesteia libertatea cuvenita, iar credinciosilor ei, cinste si egalitate cu ceilalti cetateni ai imperiului.Eusebiu de Cezareea ne spune ca una dintre primele decizii luate de Sfantul Imparat Constantin cel Mare, dupa victoria obtinuta impotriva lui Maxentius, a constat in revelarea semnului biruintei sale. Astfel, dupa ce a rostit o rugaciune de multumire adresata lui Dumnezeu, Constantin a descoperit tuturor semnul cel mantuitor - atat prin viu grai, cat si prin inscriptii pe piatra - si a inaltat chiar in inima orasului imparatesc un monument triumfal in amintirea biruintei avute impotriva vrajmasului, monument in care a pus sa se scrie lamurit, cu litere sapate, de nesters, ca aceasta se dovedise sa fie semnul izbavitor al statului roman si al imparatiei intregi ( Viata lui Constantin cel Mare, trad. Radu Alexandrescu, in: PSB, vol. 14, EIBMBOR, Bucuresti, 1991, p. 81). Astfel, imparatul Constantin cel Mare a revelat in fata intregii populatii romane un fapt de necrezut cu cativa ani inainte: recunostinta unui conducator roman fata de ajutorul nepretuit oferit de Dumnezeul crestinilor. Cu acest prilej, Constantin cel Mare a ordonat sa fie creata si o statuie a sa, care sa tina in mana dreapta o lance lunga in chipul crucii si la baza careia sa fie scrise urmatoarele cuvinte: Prin acest semn mantuitor - adevarata dovada a barbatiei - am izbavit eu orasul vostru de sub jugul tiranului, redandu-va libertatea; si, izbavindu-va, am redat atat senatului, cat si poporului roman stralucirea de odinioara (op.cit., pp. 81-82). Prin urmare, Constantin cel Mare a recunoscut in mod public importanta semnului Crucii si a ajutorului oferit de Hristos in biruinta obtinuta asupra lui Maxentius. Reamintim aici ca armata sa era net inferioara celei adverse, care a beneficiat si de avantajul terenului, un element foarte important in desfasurarea unei batalii, in special a uneia decisive. Asadar, deciziile ulterioare de restaurare a libertatii crestinilor si de reprimire a acestora in functii oficiale nu trebuie sa ne mire, de vreme ce imparatul recunoscuse public importanta credintei crestine si veridicitatea acesteia, pe care atatia predecesori se aratasera reticenti in a o sustine.Primele masuri favorabile crestinismuluiEstimarile cercetatorilor afirma ca populatia crestina atingea aproximativ 10% din numarul oamenilor ce locuiau in teritoriile Imperiului Roman la vremea restaurarii tolerantei publice din vremea lui Constantin cel Mare. Asadar, in pofida unui mediu dificil, aproape ostil pe alocuri, crestinismul se raspandise incredibil de rapid. De aceea, nu trebuie sa ne mire atentia cu care Sfantul Imparat Constantin cel Mare a acordat privilegii credintei crestine. El s-a ingrijit mai intai ca populatia crestina sa fie tolerata social si politic, iar apoi a decis sa sprijine oficial aceasta credinta, fara a obliga pe nimeni sa se converteasca si fara a interzice manifestarea altor culte, cu exceptia catorva secte extremiste, precum adeptii lui Cibele sau Atis, care, in frenezia nebuniei lor, mergeau pana la automutilari sangeroase. Constantin cel Mare s-a inconjurat de crestini priceputi din punct de vedere politic, care il puteau ajuta cu sfaturi pretioase in munca sa de unificare a credinciosilor crestini, o munca laborioasa si deosebit de grea, mai ales in contextul arianismului care urma sa apara ca erezie in doar cativa ani de la momentul cuceririi Romei. De asemenea, a decis sa sprijine parohiile crestine, prin reconstruirea asezamintelor de cult daramate, dar si prin executia unor noi lucrari de fondare a acestora. In privinta masurilor sociale, Eusebiu de Cezareea afirma ca unele persoane care fusesera lipsite pe nedrept de propriile averi din cauza conducerii romane anterioare au fost despagubite de noul imparat, care si-a asigurat astfel loialitatea unor familii nobile importante, nedreptatite de Maxentius si de Maximian. De asemenea, Constantin cel Mare a incercat sa inteleaga mai in profunzime si conceptul crestin de sinodalitate, participand la unele sinoade locale ale episcopilor, fapt ce va preceda prezidarea primului mare Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325.Prezidarea sinoadelorCu toate ca acest concept de prezidare este oarecum impropriu si a fost utilizat ca argument de cercetatorii ostili imparatului Constantin cel Mare pentru a sublinia, in opinia lor, dorinta acestuia de impunere a unui fel de dictatura asupra structurilor ecle-ziale, el trebuie privit intr-un mod ceva mai amplu. Sfantul Constantin cel Mare nu si-a dat cu parerea cu privire la problemele Bisericii si, cand a facut-o, a fost foarte repede pus la punct de unii episcopi, care i-au atras atentia ca exista anumite limite. Daca ar fi fost un dictator, atunci i-ar fi exilat pe loc, considerand aceasta manifestare drept o impertinenta, dar el a zambit si a acceptat criticile primite fara a face uz de puterea sa politica. S-a ingrijit in principal numai de convocarea sinoadelor si de ajungerea la o decizie comuna si unitara, ca un adevarat lider. De fiecare data cand s-a confruntat cu opiniile contradictorii formulate de unii episcopi, Constantin cel Mare a avut grija de unitatea Bisericii, dorind ca aceasta sa nu fie afectata de pareri personale, pentru ca Duhul Sfant trebuia de fapt sa Isi faca manifesta voia Sa. Insa orice decizie are nevoie de expunerea parerilor contradictorii. Sa ne aducem aminte de primul sinod din istoria Bisericii, si anume cel de la Ierusalim. Voia lui Dumnezeu nu a fost descoperita de la inceput, ci prin rugaciune, rabdare si credinta li s-a incredintat celor prezenti, astfel incat din conflictul cu privire la legea iudaica si rolul ei sa reiasa in cele din urma pacea, prin subordonarea acestei legi credintei crestine. O decizie sinodala trebuie inteleasa nu doar prin ceea ce afirma, cat si prin ceea ce condamna sau prin ce se deosebeste de contrariul ei, pentru ca si acesta trebuie explicat pe de-a intregul, asa cum s-a intamplat mai tarziu cu arianismul. Constantin cel Mare a fost un om capabil sa observe cum trebuie puse intrebarile corecte si cum trebuie urmate deciziile placute lui Dumnezeu, fapt care reiese si din corespondenta sa de mai tarziu odata cu problema arianismului. In materialul urmator vom discuta importanta Edictului de la Milan si semnificatia acestuia in contextul politic si social al perioadei respective. Remarcam prudenta, tenacitatea si simtul raspunderii sociale de care a dat dovada Sfantul Constantin cel Mare in cadrul primelor sale decizii favorabile crestinismului si consideram ca el reprezinta in continuare un model de urmat pentru crestinii din zilele noastre.(Articol publicat in Ziarul Lumina din 20 iunie 2013)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 546

Id: 31876

Data: Jun 20, 2013

Imagine: