A doua săptămană de după Paști se incheie cu un exemplu de filantropie de la teologii bucureșteni.
In urma unui concert caritabil, Asociația Studenților Teologi Ortodocși din București (ASTO) a oferit suma de 26.000 lei pentru tratamentul unei fetițe in varstă de trei ani, cu o malformație congenitală manifestată prin dezvoltarea incompletă a membrelor.
Concertul „Pași in lumina Invierii” a avut loc joi seară la Biserica „Sf. Elefterie”-Nou, Paraclis Patriarhal. Alături de corul ASTO, au susținut această cauză Grupul psaltic de copii „Tronos Junior”, Corul de copii și tineret „Symbol – Jean Lupu” și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Beneficiara se numește Ana Elena Afrăsine.
„Aflandu-ne aproape de prăznuirea Sf. Impărați Constantin și Elena, iată că am reușit să ii pregătim micuței un dar atat de necesar, pe langă cele pe care le va primi de acum inainte”, a transmis ASTO pe pagina oficială de Facebook.
Voluntarii ASTO organizează anual cate două concerte cu scop caritativ, unul in apropiere de Paști și altul in preajma Crăciunului.
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) ii reprezintă pe studenți in relația cu facultatea și cu universitatea asigurandu-se că interesele și drepturile lor sunt promovate și respectate. ASTO se implică și in activitățile Patriarhiei Romane sau ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum: Festivalul-Concurs „Lăudați pe Domnul!”, „Gala magazin Trinitas TV”, „Pelerinajul Sfantului Dimitrie”, Concertul „Răsăritul cel de Sus”, „ITO” ș.a.
Vezi mai multe imagini in galeria foto de la eveniment.
Vezi și O săptămană de post și filantropie: Repere
Foto reprezentativă: Ziarul Lumina / Mircea Popa
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 105
Id: 81034
Data: May 18, 2024
Imagine:
Sfantul Teofan Zăvoratul a indemnat la o atitudine smerită asupra bolii și la considerarea acesteia ca fiind „lucru al ințelepciunii ..... Data: May 18, 2024 |
Festivalul de muzică Bizantină de la Iași va fi deschis joia viitoare cu un concert intitulat „Domnul nostru Iisus Hristos – Tămăduitorul”, ..... Data: May 18, 2024 |
Academia Romană a inființat recent un Departament de cercetare la Sfantu Gheorghe care va efectua studii pe profil intercultural, impreună cu Centrul European de Studii ..... Data: May 19, 2024 |
In Duminica a 3-a după Paști, a Mironosițelor, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii, ..... Data: May 19, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu i-a binecuvantat marți pe varstnicii de la Căminul „Sfanta Muceniță Irina” din cartierul sibian ..... Data: May 19, 2024 |
In data de 18 mai 1863 trecea la cele veșnice Mitropolitul Sofronie Miclescu, recunoscut ca unul dintre susținătorii Unirii Principatelor Romane. A ..... Data: May 19, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
03 Pr Teofil Paraian - Duminica 3 dupa Pasti
07 Pr Teofil Paraian - Duminica 7 dupa Pasti
49 Pr Teofil Paraian - Duminica lasatului sec de carne
41 Pr Teofil Paraian - Duminica dinaintea Nasterii Domnului
31 Pr Teofil Paraian - Duminica 21 dupa Rusalii
14 Pr Teofil Paraian - Duminica 6 dupa Rusalii
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).