Inaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvarșit sambătă slujba de punere a temeliei unei biserici in cadrul unui complex dedicat activităților de la Mănăstirea Tismana, din județul Gorj.
Mitropolitul Irineu a vorbit in predică despre bucuria demarării unui asemenea proiect și de ajutorul pe care trebuie să-l cerem de la Dumnezeu pentru finalizarea lucrărilor.
„Este o bucurie negrăită pentru noi că in această zi de prăznuire a Sfinților Părinți Ioachim și Ana punem piatra de temelie a unei sfintei biserici, cu chilii și cu loc de lucrare și de rugăciune a maicilor de la mănăstirea Tismana”, a spus IPS Irineu.
„Această lucrare ne-am dorit-o de mulți ani pentru că era necesară. In afară de rugăciunea pe care o facem la mănăstire, Dumnezeu ne invață să și lucrăm, impletind munca cu rugăciunea. Aici unde maicile iși adună agonisita pentru hrana cea de toate zilele, a lor și a celor care vin la sfanta mănăstire, era nevoie de o construcție care să cuprindă un paraclis, chilii și atelierele unde să prelucreze ceea ce Dumnezeu le dă pentru folosul nostru”, a subliniat Mitropolitul Olteniei.
Biserica va fi inchinată „Sf. Dimitrie cel Nou sau Basarabov” și va reprezenta centrul spiritual al noului complex de ateliere și de chilii al mănăstirii.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 146
Id: 79099
Data: Sep 12, 2023
Imagine:
Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu” a parohiei „Sf. Grigorie Teologul” a organizat, la 10 septembrie a.c., după săvârșirea de către Părintele paroh Protopop Dr. Ioan Dură a Sfintei Liturghii a Praznicului Nașterii Maicii Domnului şi al cinstirii Sfinților Părinți Ioachim şi Ana, cea de-a .....
Data: Sep 12, 2023
Centrul rezidențial pentru varstnici „Sfinții Zaharia și Elisabeta” din Maieru, județul Bistrița-Năsăud, a avut sambăta ..... Data: Sep 12, 2023 |
Treizeci de copii cu părinți consumatori de droguri au primit daruri la inceput de an școlar din partea Agenției Naționale Antidrog (ANA). .....Data: Sep 12, 2023 |
Episcopul Ignatie al Huşilor şi Episcopul Galaction al Alexandriei și Teleormanului au sfinţit duminică biserica nouă a Mănăstirii vasluiene ..... Data: Sep 12, 2023 |
Secretarul de Stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a vizitat luni Arhiepiscopia Alba Iuliei și a subliniat faptul că eparhia este „păstrătoarea unei ..... Data: Sep 12, 2023 |
Preafericitul Părinte Daniel a implinit marţi 16 ani de la alegerea in demnitatea de Patriarh al Romaniei. Preafericirea Sa a fost ales, in 12 septembrie ..... Data: Sep 12, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).