Patriarhia Romană a anunțat conceptul Concursului Național Catehetic pentru anul 2024. Hristos – Cuvantul care vindecă se intitulează competiția de anul viitor.
Concursul este organizat intre 1 noiembrie 2023 și 21 mai 2024 de Biroul de Catehizare a tinerilor din cadrul Sectorului teologic-educațional al Administrației Patriarhale.
„In contextul unei societăţi marcate de individualism și secularizare, Biserica acordă o atenţie deosebită pastorației bolnavilor, prin intensificarea activităţii sale social-filantropice, prin implicarea activă a familiei şi a societății in sprijinul persoanelor bolnave, aflate in suferinţă, precum și o dinamizare a activităților social-filantropice și culturale dedicate acestei categorii de credincioși”, se menționează in conceptul competiției.
Scopul concursului este valorificarea conținutului de credință al Bisericii Ortodoxe cu privire la boală, suferință și comuniune a omului cu Dumnezeu și cu aproapele său, să promoveze legătura de iubire, de cunoaștere, de apropiere și slujire dintre oameni, cu precădere relaţia copiilor şi tinerilor in raport cu cei in suferinţă.
Concursul se adresează copiilor și tinerilor coordonați de preoți, profesori de Religie sau de altă disciplină implicați in Programul Naţional Catehetic „Hristos impărtășit copiilor” și de educatori creştini din ţară şi din diaspora.
Foto credit: Basilica.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 278
Id: 79674
Data: Nov 22, 2023
Imagine:
Un grup format din 20 de elevi de clasa a 5-a la Școala Gimnazială nr 79 din București au vizitat luni sediile Televiziunii și Radioului Patriarhiei ..... Data: Nov 23, 2023 |
Episcopul Macarie al Europei de Nord a susținut marți conferința „Intrarea Maicii Domnului in biserică, ieșirea răului din lume” la ..... Data: Nov 23, 2023 |
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul și-a lansat miercuri primul volum din „Cronica Mitropoliților Țării Romanești”. Evenimentul a avut ..... Data: Nov 23, 2023 |
Racla cu un fragment din cinstitele moaște ale Sfintei Ecaterina va fi dusă in procesiune sambătă la Paraclisul Catedralei Naționale cu ocazia ..... Data: Nov 23, 2023 |
Preoți și cantăreți bisericești din Brăila au plantat miercuri 600 de puieți in fondul forestier al Așezămantului socio-medical „Sf. ..... Data: Nov 23, 2023 |
„Suntem chemați să devenim un chivot, in care să Se sălășluiască Dumnezeu, să fim niște prezențe ale lui Dumnezeu in lumea ..... Data: Nov 23, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).