Ierarhii Arhiepiscopiei Clujului au participat la inaugurarea unei case dedicate colecțiilor de patrimoniu din Bistrița

Ierarhii Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului au participat joi la inaugurarea Casei „Colecțiilor și a Documentelor de Patrimoniu” din Bistrița.

Alături de Mitropolitul Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului a participat și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Evenimentul a fost organizat cu ocazia finalizării lucrărilor de restaurare a clădirii.

Colecția păstrată aici include o Biblie veche din anul 1475, precum și peste 14.000 de manuscrise ale scriitorului Nicolae Manolescu.

Programul a inceput cu o slujbă de binecuvantare, oficiată de Inaltpreasfințitul Părinte Andrei, la finalul căreia Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a transmis felicitări tuturor celor implicați in proiectul de restaurare.

Evenimentele festive au continuat cu vernisajul expozițiilor „Biblioteci verticale” și „Documente privitoare la istoria romanilor – Scrisori către bistrițeni”. Cu această ocazie, incepand cu ora 11:00, a fost organizat Simpozionul „Biblioteca Tezaur: Colecții și Colecții speciale”, la Centrul Cultural Dacia.

Festivitățile s-au incheiat in a doua parte a zile, prin concertul „De la tradiție la patrimoniu”, susținut de Ansamblul „Dor Romanesc”.

Clădirea in care se păstrează documentele și colecțiile de patrimoniu a fost construită in anul 1912, iar in perioada 1924-1929 a fost locuința fratelui poetului Mihai Eminescu. In prezent, casa se află in administrarea Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița.

Foto credit: Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 188

Id: 79634

Data: Nov 17, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).