Mitropolitul Ioan a participat luni la deschiderea noului an academic la Universitatea de Vest din Timișoara. Inaltpreasfinția Sa a spus că misiunea viitorilor preoți este să călăuzească pruncii spre Impărăția Cerurilor intr-o lume plină de modele și comportamente nepotrivite, cum ar fi consumul de droguri, un flagel al zilelor noastre.
Cu acest prilej, la Capela „Sf. Trei Ierarhi” a Facultății de Teologie din Timișoara, a fost oficiată slujba Acatistului Mantuitorului nostru Iisus Hristos, urmată de un moment festiv in cadrul căruia au fost rostite scurte alocuțiuni.
Părintele Mitropolit Ioan a subliniat in acest context, componentele morale și educaționale ale studentului teolog, viitorul preot sau profesor de religie.
Inaltpreasfinția Sa a evidențiat nevoia de modele in societatea actuală, confruntată, din păcate, cu probleme legate inclusiv de traficul de droguri, care a devenit un adevărat flagel in vremurile noastre. „Deci, fiți foarte atenți, dragi tineri studenți, că nu avem pe cine trimite in parohii, in societatea de astăzi, �nu avem pe cine să trimitem ca voci a lui Dumnezeu, ca trambițe ale Duhului Sfant decat pe frățiile voastre”, a spus Mitropolitul Banatului.
„Misiunea frățiilor voastre este să liniștiți, să indrumați pruncii neamului acesteia pe cărarea care duce spre Impărăția lui Dumnezeu și nu spre cea a morții.”
„Ne bucurăm că ați ales Universitatea de Vest și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie”, le-a spus noilor studenți prof. univ. dr. habil. Loredana Pungă, decanul Facultății de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara.
„Deveniți parte a unei instituții deosebite, secția de Teologie, care este cea mai dinamică zonă in ultimii ani, cu cea mai importantă creștere pe multiple bariere. Aveți dascăli minunați, profitați, așadar, de invățătura pe care o transmit și deveniți, la randul dvs. modele.”
„Cred că e foarte important să conștientizați faptul că prin parcursul pe care l-ați ales, prin drumul pe care porniți in aceste zile, vă asumați rolul de model in comunitățile din care faceți parte. Preotul, dascălul au avut un rol foarte, foarte important in societate. Ca să puteți fi modele la randul dvs. trebuie să fiți intotdeauna verticali, așezați, să urmați principiile bunei moralități,” le-a mai spus tinerilor prof. univ. dr. habil. Loredana Pungă.
La deschidere au participat părinți profesori, alte cadre universitare și studenți. Moderatorul evenimentului a fost pr. conf. dr. Constantin Jinga, coordonatorul colectivului de Teologie�Ortodoxă. Corul Facultății de Teologie, dirijat de pr. lect. drd. Laurian Popa, a interpretat un buchet de imne religioase.
In acest an la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității de Vest din Timișoara s-au inscris 37 de studenți, unii fiind la prima facultate, iar alții la a doua. Pentru cursurile de masterat sunt alocate 30 de locuri.
Admiterea la studiile universitare de masterat la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie se face prin concurs, indiferent de forma de invățămant la care sunt organizate, pe baza probelor stabilite prin regulament, in vederea testării cunoștințelor de specialitate și a capacităților cognitive.
Catedra de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost inființată in 1993, printr-un acord incheiat intre Arhiepiscopia Timișoarei și rectoratul Universității de Vest.
Foto credit: Mitropolia Banatului
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 172
Id: 79282
Data: Oct 4, 2023
Imagine:
Directorul Colegiului Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din municipiul Cluj-Napoca, Părintele Liviu Vidican-Manci, a primit luni o Diplomă de ..... Data: Oct 4, 2023 |
Academia Romană, Muzeul Național al Literaturii Romane și Universitatea Națională de Muzică „George Enescu“ vor organiza joi un simpozion ..... Data: Oct 4, 2023 |
Mitropolitul Laurențiu a prezidat luni consfătuirea anuală a profesorilor de religie din școlile și liceele județului Sibiu. Evenimentul ..... Data: Oct 4, 2023 |
Deschiderea oficială a noului an universitar pentru extensia de la Chișinău a Facultății de Teologie din Iași a avut loc marți in Aula magna ..... Data: Oct 4, 2023 |
Volumul „Talcuire la Psalmi” al Sfantului Chiril al Alexandriei din Colecția „Dumitru Stăniloae – Opere complete” va fi lansat joi de Editurile ..... Data: Oct 4, 2023 |
Pr. Agapie Corbu, starețul Schitului „Buna Vestire” din Almaș, va susține pe parcursul semestrului I din anul universitar 2023-2024 un curs de ..... Data: Oct 5, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Pr Calistrat Chifan - Cuvant la cununie (2001)
Pr Calistrat Chifan - Despre rusine
24 Pr Calistrat Chifan - Invierea fiicei lui Iair - Duminica a XXIV-a dupa Rusalii (2000)
07 Pr Calistrat Chifan - Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum - Duminica a VII-a dupa Rusalii (2001)
18 Pr Calistrat Chifan - Pescuirea minunata - Duminica a XVIII-a dupa Rusalii (2001)
dP 04 Pr Calistrat Chifan - a slabanogului de la Vitezda - Duminica a IV-a dupa Pasti (2000)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).