Sala T22 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a găzduit miercuri prima întâlnire a nou-înfiinţatului Cerc de Spiritualitate Ortodoxă, numit „Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae“. În prima parte a întrunirii, a fost aprobată organigrama internă a cercului, a cărui preşedinte va fi pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu, iar coordonator - pr. drd. Cristian-Alexandru Barnea. Cercul de studiu va avea şi un secretar ştiinţific şi doi responsabili de redacţie pentru materialele ce vor fi publicate la final într-un Buletin anual. A doua parte a întâlnirii de debut a cercului a fost dedicată persoanei şi operei părintelui profesor Dumitru Stăniloae şi contribuţiei sale la dezvoltarea teologiei româneşti.
„Cercul îl are ca ocrotitor spiritual pe părintele profesor Dumitru Stăniloae întrucât şi facultatea noastră poartă aceeaşi denumire şi considerăm că este o dovadă de preţuire faţă de contribuţia fundamentală a celui care este socotit cel mai important teolog ortodox al veacului al XX-lea şi care a fost numit de-a lungul timpului «sfântul cărţilor» şi «patriarhul teologiei academice româneşti». Modul în care s-a desfăşurat această primă întâlnire ne-a bucurat în special prin numărul participanţilor, studenţi atât ai facultăţii noastre, cât şi a altor facultăţi, cât şi prin stabilirea temelor viitoare, care au o finalitate formativă şi practică“, a declarat pr. prof. univ. dr. Ioan Cristinel Teşu.
„M-am bucurat să văd la prima întâlnire a Cercului de Spiritualitate Ortodoxă «Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae» numeroşi studenţi din toţi anii de studiu şi masterat de la facultăţi diferite, care au participat cu interes la discuţii, pregătind referate şi intervenţii foarte bine documentate. Faptul că teologia părintelui profesor Stăniloae este îndrăgită şi nu este uitată de generaţiile actuale de studenţi îmi aduce în minte un citat în care părintele însuşi mărturiseşte că «mă bucur că se scrie despre teologia mea, dar mă voi bucura şi mai mult pentru reflexiunile altora care vor spori această teologie, căci doresc să văd că gândurile mele fecundează gândirea altora, ducând astfel mai departe teologia noastră română». Dincolo de aspectul teoretic şi strict teologic al acestei prime întruniri, cred că a primat în sufletele tuturor participanţilor bucuria duhovnicească a întâlnirii cu persoana şi opera marelui teolog, părintele şi profesorul Dumitru Stăniloae“, a spus pr. drd. Cristian-Alexandru Barnea.
Studenţii participanţi la Cercul de Spiritualitate Ortodoxă din cadrul Facultăţii de Teologie din Iaşi s-au arătat încântaţi atât de tema aleasă pentru prima întâlnire, cât şi de maniera în care s-a desfăşurat aceasta.
„Mi s-a părut foarte interesantă această întâlnire, unde am aflat mai multe lucruri despre viaţa, cât şi despre opera, atât cea de creator de teologie, cât şi cea de traducător, a părintelui Dumitru Stăniloae. Mi-a plăcut îndeosebi faptul că participanţii pot vorbi liber şi cu ceva mai mult curaj decât la orele de curs, întrucât nu sunt îngrădiţi de timp sau de o tematică anume“, a spus Piştea Gabriel, student în anul IV la facultatea de teologie ieşeană. „Spiritualitatea se bazează şi se construieşte pe tradiţia patristică, dar în egală măsură se adaptează la nevoile timpului. Acest lucru l-au avut în vedere şi organizatorii acestei prime întâlniri, care au propus ca subiect de discuţii opera părintelui Stăniloae, cel care a reintrodus în teologia românească spiritul patristic,“ a menţionat Bogdan Ioan Anistoroaei, student în anul al III-lea la Facultatea de Teologie din Iaşi. „Cred că era necesar să punem accent la prima întrunire a cercului de spiritualitate pe minunata teologie a părintelui Dumitru Stăniloae şi mă bucură faptul că aceste întâlniri ne îndeamnă la o lectură mai bogată“, a spus şi Onel Vlăduţ Constantin, student în anul I.
Următoarea întâlnire a Cercului de Spiritualitate Ortodoxă „Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae“ va avea loc în ultima săptămână din luna noiembrie şi va fi dedicată temei „Teologul şi teologia, preotul şi preoţia“.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 717
Id: 25575
Data: Nov 3, 2012
Imagine:
Joi, 1 noiembrie, la Manastirea "Mihai Voda" din Turda, judetulCluj, a avut loc sinaxa staretilor, staretelor si duhovnicilor demanastiri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.Intrunirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii in bisericamanastirii de catre Inalt Preasfintitul .....
Data: Nov 3, 2012
Prin parteneriatul cu Fundatia "Papageno" din Elvetia, cantinasociala de la Biserica "Nasterea Domnului" din Sibiu ofera zilnicmasa de pranz pentru 50 de persoane nevoiase. Proiectul se numeste"Daruind vei dobandi" si se bucura de finantare din parteafundatiei amintite, pentru perioada de .....
Data: Nov 3, 2012
Miercuri, 31 octombrie 2012, la Facultatea de Teologie Ortodoxa"Dumitru Staniloae" din Iasi, a avut loc prima intrunire a Cerculuide Spiritualitate Ortodoxa "Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae",organizat de sectia Teologie Sistematica a facultatii iesene. Laeveniment au participat, alaturi de .....
Data: Nov 3, 2012
In perioada 4-6 noiembrie 2012, va avea loc in Sala Senat aUniversitatii "Al. I. Cuza" din Iasi simpozionul international"Dimensiunea spirituala a drepturilor omului". Tema din acest an este"Educatia pentru toti". Evenimentul este organizat de InstitutulRoman pentru Drepturile Omului - IRDO .....
Data: Nov 3, 2012
In urma cu doi ani, in parohia "Sfintii Arhangheli Mihail siGavriil" - Poenita-Vanatori, Protopopiatul Pascani, a aparutprimul numar al revistei Viata crestina". Prin intermediulpublicatiei, enoriasii afla noutati din viata parohiei sigasesc materiale ce au continut religios, informeaza .....
Data: Nov 3, 2012
In ultima zi a consfatuirii internationale "Orthodox MissionNetwork", participantii la aceasta intrunire au vizitat joi-searao parohie misionara din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor,Parohia "Sfantul Antonie cel Mare"-Titan, Protoieria III Capitala,dupa cum informeaza "Ziarul Lumina". .....
Data: Nov 3, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).