IPS Varsanufie de Ziua Imnului Național: Reprezintă indemnul către o conștiință mereu trează in afirmarea valorilor

Inaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Ramnicului, a participat luni la manifestările organizate cu ocazia Zilei Imnului Național, intonat pentru prima dată pe locul actualului Parc Zăvoi.

Chiriarhul a precizat, in cadrul ședinței festive a Consiliului Local, că „la aniversarea celor 176 de ani de la momentul incărcat cu depline semnificații culturale, suntem incredințați că intonarea acestuia reprezintă indemnul către o conștiință mereu trează in afirmarea valorilor, a identității, suveranității și spiritualității neamului romanesc”.

Inaltpreasfinția Sa a adăugat, de asemenea că, in contextul Revoluției Romane de la 1848, „nicio altă expresie și niciun alt termen nu erau atat de intens vehiculate precum redeșteptarea conștiinței naționale și infăptuirea unității poporului roman”.

Vorbind despre poemul „Un Răsunet”, clericul a subliniat faptul că „versurile lui Andrei Mureșanu, care se remarcau prin acuratețea graiului și pătrunzătoarea forță a ideii de redeșteptare națională, erau strigătul cu care poporul roman, așezat intr-o adevărată stare de jertfă, iși ‹croia› soarta”.

Totodată, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a amintit că protopsaltului Anton Pann i-a revenit „meritul de a oferi triumfătoarea linie melodică a imnului care intruchipează strălucirea și solemnitatea tradițiilor culturale și spirituale ale neamului, forța dăinuirii in istorie și capacitatea de afirmare a demnității sale”.

Manifestările au continuat cu o paradă festivă pe traseul Primăria Municipiului – Biserica�Toţi Sfinţii�– Casa Memorială�Anton Pann�– Parcul Zăvoi, unde Inaltpreasfinția Sa a oficiat o slujbă de Te Deum, se arată pe site-ul Arhiepiscopiei Ramnicului.

Foto credit: Arhiepiscopia Ramnicului


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 91

Id: 81548

Data: Jul 30, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).