Mitropolitul Irineu al Olteniei a sfințit miercuri, in cartierul Rovine al Craiovei, piatra de temelie pentru o nouă biserică. Aceasta este pusă sub ocrotirea Sf. Ap. Andrei.
„Pentru dumneavoastră, credincioșii de aici, este un eveniment deosebit şi poate inedit. Este pentru prima dată poate pentru dumneavoastră cand vedeţi punerea de temelie a unei biserici”, a explicat părintele mitropolit după slujba de sfințire.
„După cum constataţi, se sfinţeşte locul şi, dacă aţi fost atenţi, acolo s-a făcut menţiune de Iacob, Patriarhul din Vechiul Testament care intr-o vedenie a văzut o scară cerească, o scară dumnezeiască pe care se cobora ingerul lui Dumnezeu şi acolo a insemnat locul acela cu pietre, a făcut o movilă de pietre şi a pus untdelemn şi a zis �aceasta este casa lui Dumnezeu�, pentru că aici se coboară ingerii cerului şi sunt impreună cu oamenii.”
„In biserică dumneavoastră veţi primi ajutorul ingerilor, care vor lua rugăciunile dumneavoastră şi le vor duce inaintea lui Dumnezeu. Desigur, Dumnezeu este pretutindeni şi mai ales in casa Sa, pentru că această casă Tatăl a zidit-o. Biserica este zidirea Tatălui implinită prin Fiul şi sfinţită in Duhul Sfant”, a continuat Inaltpreasfinția Sa.
„Aşadar, pe această temelie noi am aşezat o deschidere, o poartă către ceruri, pentru că bisericile sunt porţi către ceruri, ferestre spre Dumnezeu, ca de aici noi să vedem Impărăţia lui Dumnezeu.”
„Avand in vedere că hramul bisericii este Sfantul Apostol Andrei, avem şi mai multă trecere inaintea lui Dumnezeu, pentru că Sfantul Andrei este atat apostolul poporului nostru, cat şi �cel dintai chemat�”, a subliniat Părintele Mitropolit Irineu.
„Poporul roman il cinsteşte in chip deosebit şi nu uităm niciodată că el ne-a increştinat, a fost trimis in ţara noastră, la poporul nostru şi a adus Evanghelia Mantuitorului Hristos. De aceea spunem intotdeauna şi cu tărie că suntem un popor apostolic, un popor care are ca părinte pe Andrei, cel dintai chemat.”
Biserica va fi construită din lemn pe un teren donat. Coordonatorul lucrărilor de construcție este Părintele Radu Marius Barlădeanu, parohul comunității Rovine din Craiova.
Foto credit: Mitropolia Olteniei
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 223
Id: 79584
Data: Nov 10, 2023
Imagine:
Tipografia Cărților Bisericești a publicat mai multe acatiste in format mic pentru a fi mai practice și mai accesibile pentru credincioși. .....Data: Nov 11, 2023 |
Preasfinţitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, işi sărbătorește sambătă ocrotitorul spiritual, ..... Data: Nov 11, 2023 |
Conform calendarului nerevizuit, romanii de peste Prut l-au cinstit joi pe Sfantul Dimitrie cel Nou. Cu această ocazie, Preasfințitul Părinte Veniamin a oficiat Sfanta ..... Data: Nov 11, 2023 |
Asociația Studenților Creștini Ortodocși Romani din Suceava organizează luni, 13 noiembrie, evenimentul caritabil intitulat „Seara ..... Data: Nov 11, 2023 |
Paraclisul Catedralei Naționale iși serbează luni hramul de toamnă cand este cinstit Sfantul Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. .....Data: Nov 11, 2023 |
..... Data: Nov 11, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).