În Duminica a XXV-a dupa Rusalii, Preasfințitul Parinte Petroniu, alaturi de Preasfințitul Parinte Mihail, Episcopul Australiei și Noii Zeelande, au savârșit Sfânta Liturghie în biserica Sfântul Ioan Botezatorul din Sydney, Australia, potrivit Arhid. Adrian Onica.Parohia "Sfântul Ioan Botezatorul" a luat ființa în anul 2003, la inițiativa unui grup de români ortodocși stabiliți în Sydney, sub coordonarea parintelui Vasile Prunduș. Primul serviciu religios s-a savârșit la sarbatoarea Învierii Domnului în aprilie 2003. La început, serviciile religioase s-au savârșit în holul parohiei ortodoxe ucrainiene din Sydney. Datorita unor factori externi și datorita faptului ca preotul paroh ucrainian s-a îmbolnavit, cu ocazia sarbatorii Pogorârii Sfântului Duh, credincioșii parohiei românești au fost nevoiți sa caute alta locație pentru savârșirea serviciilor religioase. Ulterior slujbele au fost savârșite în alte doua locații oferite de catre Biserica Catolica.În data de 23 iunie 2008, dupa cinci ani de la înființarea Parohiei Ortodoxe Române "Sfântul Ioan Botezatorul" din Sydney, s-a reușit cumpararea unei proprietații pentru parohie. Cu contribuția credincioșilor din parohie s-a amenajat capela parohiala în care se desfașoara slujbele bisericești. În anul 2010 a fost demarat proiectul de ridicare a bisericii și a unui centru cultural.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 666
Id: 35414
Data: Nov 10, 2013
Imagine:
Manastirea Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil din satul Rosia, Protopopiatul Sebis, s-a aflat vineri 8 noiembrie 2013, în zi de sarbatoare, cinstindu-si ocrotitorii. .....
Data: Nov 10, 2013
Catedrala Arhiepiscopala „Sfântul Ierarh Nicolae” din Râmnicu Vâlcea a fost binecuvântata în ziua de 9 noiembrie 2013 cu alese bucurii .....
Data: Nov 10, 2013
Preasfintitul Episcop Macarie al Europei de Nord împreuna cu un sobor de preoti și diaconi a savârsit duminica, 10 noiembrie 2013, Sfintei Liturghii în orasul .....
Data: Nov 10, 2013
Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul României s-a aflat astazi, 10 noiembrie 2013, la Manastirea ilfoveana Pasarea, care și-a aniversat 200 de ani de existența. Cu acest prilej .....
Data: Nov 10, 2013
Vineri, 8 noiembrie 2013, în ziua când Biserica Ortodoxă Română a sărbătorit Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, denumiţi în popor şi „Voievozi“, Mănăstirea Petru Vodă din judeţul .....
Data: Nov 10, 2013
Este aproape ora 9.00, iar curtea Bisericii „Sfântul Nectarie” din Iaşi începe să se umple. Copii îmbrăcaţi în costume naţionale şi cu flori în mână cântă la unison cântări .....
Data: Nov 10, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).