Mănăstirea Putna și-a cinstit ctitorii: „Un act deosebit de important”, a spus starețul așezămantului monahal

Ctitorii Mănăstirii Putna au fost pomeniți vineri, la finalul Sfintei Liturghii, oficiată de Arhiepiscopul Juraj de Michalovce și Košice, din Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehe și Slovaciei, impreună cu Episcopul vicar Damaschin Dorneanul al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și cu Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei.

„Pomenirea ctitorilor e un act deosebit de important in viața unei mănăstiri”, a explicat, la finalul slujbei de pomenire, arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna.

Părintele arhimandrit a subliniat faptul că doi dintre ctitorii așezămantului monahal sunt trecuți in randul sfinților: Sfantul Domnitor Ștefan cel Mare și Sfantul Iacob Putneanul.

Totodată, arhim. Melchisedec Velnic a vorbit despre chemarea fiecăruia de a fi ctitor de suflete, prin grijă și bunătate.

„Ai auzit că unul are un necaz, fii alături de el. Ai auzit că cineva are nevoie de un bănuț și ai de unde, mergi și il sprijină. Dacă nu ai acestea, atunci dă un cuvant de folos, dă un cuvant ziditor, și tot te-ai făcut ctitor al acelui suflet.

„Mare lucru este să ctitorim in mod deosebit suflete. A ctitori un suflet nu este altceva decat a-l aduce pe acela in față, a-l așeza in față și a-l pune pentru totdeauna in fața lui Dumnezeu”, a adăugat părintele arhimandrit.

Sfantul Ștefan a ințeles rolul călugărilor

De asemenea, starețul Mănăstirii Putna a vorbit despre felul in care Sfantul Ștefan cel Mare a ințeles rolul călugărilor, pe care ii numea „rugătorii mei”.

„Sfantul Ștefan a ințeles rostul călugărilor intr-o țară și de aceea a ctitorit mănăstiri. A ajutat cele cateva mănăstiri care erau deja atunci existente in Moldova. A ințeles rostul călugărilor pentru intreaga lume și de aceea a ajutat foarte mult mănăstirile din Muntele Athos.”

„Călugării sunt jertfa unei Biserici, a unui neam, a lumii intregi”, a spus starețul Mănăstirii Putna.

Totodată, arhim. Melchisedec Velnic a făcut referire la faptul că pelerinajul la mănăstiri nu este un simplu act de devoțiune, ci o căutare conștientă a lui Dumnezeu și o recunoaștere a jertfei monahilor.

„Pelerinii la mănăstiri ințeleg sau se simt atrași de rostul mănăstirilor, de a fi locul jertfei călugărilor și locul primirii darului lui Dumnezeu”, a adăugat acesta.

Foto credit: Mănăstirea Putna


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 87

Id: 81678

Data: Aug 17, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).