„Realizarea unor minuni în viața noastră nu este o lucrare unilaterală, ci este lucrare împreună cu Dumnezeu”, a spus duminică la Uzdin, în Serbia, Preasfințitul Părinte Ieronim.
Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre puterea credinței, așa cum apare și în Evanghelia despre Vidnecarea lunaticului.
„Avem o putere noi, creștinii, care poate să facă minuni, poate să mute și munții greutăților din loc. Acea putere este puterea credinței. Unde există credință se pot muta mulțimi de greutăți din viața noastră. Unde este credință, acolo se manifestă puterea lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu ne iubește și ne dăruiește toate cele trebuitoare, face multe minuni în viața multora”, a spus ierarhul.
„Dumnezeu ne dă puterea sa dumnezeiască, putere care transformă, dar noi trebuie să-I dăruim și noi ceva. Îi dăruim încrederea, credința, Îi dăruim devotamentul nostru, hotărârea de a face binele, de a fi buni membri ai Bisericii Sale, participând cu dragoste și răbdare la sfintele slujbe, ca să primim de la Dumnezeu acea putere care ne transformă, puterea harului dumnezeiesc, care face viața noastră să fie mai frumoasă, să fie cu speranță”, a continuat Preasfinția Sa.
„Nu se sfârșește totul în această ordine pământească, nu se sfârșește totul cu trupul nostru, ci noi am venit din vechime, din neam în neam, prin ascendenții noștri, suntem în viață și vom trece în veșnicie. Dar cei care vin după noi vor duce mai departe credința noastră, vor duce mai departe graiul nostru, tradițiile noastre”, a mai subliniat părintele episcop.
„Credința noastră este cea care ne încălzește, care ne dăruiește acest imbold sufletesc de a veni și de a gusta din dulceața duhovnicească a Sfintelor Evanghelii și din Dumnezeiasca și Sfânta Liturghie, slujba săptămânală prin care noi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă și ne rugăm ca și săptămâna dinainte să ne fie binecuvântată”, a afirmat Preasfințitul Părinte Ieronim.
„Omul, spune Domnul, nu va trăi numai cu pâine, ci și cu tot cuvântul care va ieși din gura lui Dumnezeu, adică se va hrăni și cu această hrană duhovnicească, pentru că nu este numai realitate fizică, el este și realitate spirituală și este purtător în sine al harului lui Dumnezeu, al scânteii aceleia dumnezeiești care îl leagă de Creatorul său.”
Episcopul Daciei Felix a oficiat Sfânta Liturghie la Uzdin, în Serbia, pe noul antimis, pe care Preasfinția Sa l-a înmânat parohiei la începutul slujbei.
Ierarhul se află într-un tur al parohiilor din eparhie. Săptămâna aceasta, Preasfinția Sa a vizitat Vicariatul Timocului și a slujit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Mălainița, pentru sărbătoarea Schimbării la față a Domnului pe stil vechi.
„Dacă rugăciunea este superficială și formală, nu devine o rugăciune fierbinte, ea nu-l schimbă pe om”, a explicat Patriarhul Daniel duminică, în predica sa despre Vindecarea lunaticului.
„Pe când rugăciunea stăruitoare unită cu postul luminează mintea celui care se .....
Data: Aug 23, 2022
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români – filiala Suceava a organizat, în perioada 12-16 august, tabăra de la Mănăstirea Putna, desfășurată sub sloganul „Să fim .....
Data: Aug 23, 2022
Mihai Neșu este invitatul Întâlnirii Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului, eveniment care reunește la Cluj-Napoca, în perioada 26-27 august 2022, aproximativ 1500 de tineri din cinci județe. Fostul fotbalist va susține o conferință cu tema: .....
Data: Aug 23, 2022
Începând din 2009, Patriarhia Română a instituit Duminica Migranţilor Români, celebrată pentru a ne aminti că suntem împreună prin limbă, credință și neam.
Marcată în prima duminică după Adormirea Maicii Domnului, sărbătoarea a fost inițial instituită în Mitropolia .....
Data: Aug 23, 2022
Reprezentanții Asociației Studenților Creștin-Ortodocși (ASCOR) din Iași au transmis săptămâna aceasta un bilanț de etapă al proiectului catehetic inițiat de ei și intitulat Caravana ASCOR. Acesta promovează lectura Noului Testament în rândul copiilor din mediul rural și identifică .....
Data: Aug 23, 2022
Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji în data de 21 august 2022, în Duminica Vindecării lunaticului, după următorul program, transmis de Eparhii prin intermediul Radio Trinitas:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii .....
Data: Aug 23, 2022
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).