Primul număr al publicaţiei săptămânale pentru întărire sufletească „Viaţa creştină“ a apărut pe 8 noiembrie 2010. Cititorii pot găsi materiale legate de sfintele slujbe ale Bisericii noastre, învăţături ale Sfinţilor Părinţi, tâlcuirea Sfintei Liturghii s.a. În ultimul an au fost publicate mai multe materiale ce au conţinut religios, pe un limbaj familiar enoriaşilor din Poeniţa, însoţite de explicaţii concrete. La început, publicaţia a apărut doar în parohie, iar din anul 2011 „Viaţa creştină“ se găseşte şi pe internet. Are între două şi patru pagini, iar la sărbătorile mari de peste an sau atunci când au loc activităţi deosebite în parohie, apar numere speciale.
„Ne bucură faptul că revista noastră este căutată şi citită, astfel că ne dorim mereu să venim în întâmpinarea credincioşilor noştri cu noi informaţii şi materiale. Publicaţia are un efect major asupra oamenilor. Ei vin la biserică atât pentru a participa la sfintele slujbe, dar şi pentru a primi un nou număr al revistei. În mediul rural, foarte puţini oameni îşi permit să-şi facă un abonament la un cotidian, care de multe ori ajunge târziu. Efectul revistei este creşterea numărului de credincioşi duminica la biserică. În parohie avem două culte neoprotestante care distribuite broşuri sau cărţi. Am considerat că o publicaţie ortodoxă poate să îi întărească în credinţă pe enoriaşii noştri“, a explicat pr. paroh Marius Tabarcea.
Anul trecut, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, parohul de la Poeniţa i-a îndemnat pe credincioşi să contribuie la conţinutul revistei „Viaţa creştină“. „Oamenii au fost îndemnaţi să scrie câteva gânduri cu prilejul Crăciunului. Am primit foarte multe texte, desene de la copii şi poezii. Am rămas surprins să aflu că printre enoriaşii noştri sunt mulţi care compun poezii foarte frumoase. Toate materialele primite au fost publicate într-un număr special, care s-a bucurat de un mare succes“, a remarcat pr. paroh Marius Tabarcea. Duminica trecută, a apărut numărul 100 al revistei „Viaţa creştină“. În prezent, publicaţia poate fi citită online pe siteul http://poienita.iasi.mmb.ro.
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 590
Id: 25571
Data: Nov 2, 2012
Imagine:
În perioada 4-6 noiembrie 2012, va avea loc în Sala Senat a Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi simpozionul internaţional „Dimensiunea spirituală a drepturilor omului“. Tema din acest an este „Educaţia pentru toţi“. .....
Data: Nov 2, 2012
Înalt Preasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va sfinţi astăzi demisolul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului“ din parohia Pietrărie - Bârnova, Protopopiatul Iaşi 3, judeţul Iaşi. Piatra de .....
Data: Nov 2, 2012
Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“ din parohia Hârleşti, Protopopiatul Buhuşi, judeţul Bacău, va fi resfinţită duminică de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Sfântul lăcaş datează de la mijlocul veacului al .....
Data: Nov 2, 2012
Sala T22 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a găzduit miercuri prima întâlnire a nou-înfiinţatului Cerc de Spiritualitate Ortodoxă, numit „Pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae“. În prima parte a .....
Data: Nov 3, 2012
Joi, 1 noiembrie, la Manastirea "Mihai Voda" din Turda, judetulCluj, a avut loc sinaxa staretilor, staretelor si duhovnicilor demanastiri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului.Intrunirea a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii in bisericamanastirii de catre Inalt Preasfintitul .....
Data: Nov 3, 2012
Prin parteneriatul cu Fundatia "Papageno" din Elvetia, cantinasociala de la Biserica "Nasterea Domnului" din Sibiu ofera zilnicmasa de pranz pentru 50 de persoane nevoiase. Proiectul se numeste"Daruind vei dobandi" si se bucura de finantare din parteafundatiei amintite, pentru perioada de .....
Data: Nov 3, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Biblia in istorie - Duminica infricosatoarei judecati (09 martie 2013)
Biblia in istorie - Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (8 septembrie 2012)
Biblia in istorie - Vindecarea orbului din nastere (08 iunie 2013)
Biblia in istorie - Sfintii Parinti de la Sinodul Intai Ecumenic (15 iunie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Sfintilor Romani - Chemarea Sf Apostoli (06 iulie 2013)
Biblia in istorie - Duminica Ortodoxiei (23 martie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).