Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei a binecuvantat joi lucrările desfășurate la Stațiunea balneară Nicolina și a sfințit troița construită in parcul varstnicilor.
Parcul varstnicilor a fost pus sub ocrotirea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
La inaugurare au participat Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi, Costel Alexe, Preşedintele Consiliului Judeţean și persoanele care beneficiază de serviciile stațiunii balneare.
Preoții care participat la slujba de sfințire impreună cu IPS Teofan au stat de vorbă cu persoanele aflate la tratament in staţiune.
„Am considerat că prezenţa Inaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit in unitatea noastră şi organizarea unui astfel de moment solemn ar fi un prilej de mare bucurie, atat pentru noi, angajaţii, cat şi pentru pacienţi, ţinand cont şi de contextul acestui an 2023, dedicat pastoraţiei persoanelor varstnice in Patriarhia Romană”, a declarat pentru Doxologia, Alexandra Arndt, directoarea Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă – Sucursala Nicolina Iaşi.
Stațiunea de tratament balnear și recuperare a capacității de muncă Nicolina oferă posibilități de cazare și tratament pentru pensionari și nu numai.
Cadrul natural al zonei oferă o varietate de factori balneari terapeutici, cel mai important fiind apa minerală hipotonă și hipotermală cu conținut ridicat de sulf, iod și clor. Stațiunea Nicolina Iași valorifică un zăcămant de ape minerale sulfuroase iodurate, clorurate sodice, hipotermale cu debit artezian, ce are o concentrație ridicată de hidrogen sulfurat, fiind potrivite pentru o serie largă de afecțiuni.
Foto credit�: Doxologia.ro
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 184
Id: 79190
Data: Sep 23, 2023
Imagine:
Pe scena Liceului Romanesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Ungaria, a avut loc miercuri un recital cameral cu un repertoriu inspirat din operele a doi mari muzicieni ai ..... Data: Sep 23, 2023 |
Pr. prof. Ioan Sauca a fost joi invitatul conferinței semestriale a preoților din Protopopiatele Vaslui, Barlad și Huși ale Eparhiei Huşilor. .....Data: Sep 23, 2023 |
In ziua de 22 septembrie 2023, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a primit pe Excelenţa Sa domnul ..... Data: Sep 24, 2023 |
In Duminica a 18-a după Rusalii, membrii Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio ..... Data: Sep 25, 2023 |
Tineri pasionați de limba elină participă in perioada 17-24 septembrie la a șaptea ediție a Taberei de greacă veche organizată la ..... Data: Sep 25, 2023 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).