Principesa Ileana, cel de al cincilea copil al Regelui Ferdinand și Reginei Maria, s-a născut in 5 ianuarie 1909 și curand presa internațională a numit-o „cel mai frumos copil al Europei”.
A studiat la Colegiul din Heathfield – Ascot din Marea Britanie şi, in 27 iulie 1931 s-a căsătorit cu principele Anton de Habsburg Toscana. După ce a rămas văduvă, a fost căsătorită cu dr. Ştefan Isărescu.
Inainte de cel de-al Doilea Război Mondial a locuit in Austria, revenind in ţară in anii războiului, unde a locuit pană la abolirea monarhiei (31 decembrie 1947).
In 4 ianuarie 1948, a fost obligată de circumstanţele abdicării silite a Regelui Mihai să părăsească ţara.
In 1950, s-a stabilit cu familia in SUA, unde s-a confruntat cu suferința bolii și pierderea a doi din cei șase copii.
In 1961, s-a retras la Mănăstirea „Acoperămantul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, Franţa, iar anul 1967, a găsit-o fondand Manăstirea Ortodoxă „Schimbarea la Faţă” din Elwood City, Pennsylvania – prima mănăstire ortodoxă de limbă engleză din America, in care obștea era formată din monahii de origini etnice diverse.
Cu puțin inainte de mutarea la cele veșnice, in 1990, a reușit să revadă Romania eliberată de comunism. „Sunt sigură că este ceva de bază adancă creștinească ortodoxă in poporul nostru, care intotdeauna ne-a scos din greutăți și are să ne scoată și astăzi”, a spus atunci monahia intr-un interviu acordat Radio Europa Liberă.
Este inmormantată la Mănăstirea Elwood, impreună cu o cutiuță in care se găsește pămant romanesc.
Cea mai cunoscută scriere a Maicii Alexandra este cartea „Sfinții ingeri”.
Noblețea duhului
Mama ei scria: „Ileana era binecrescută de la natură. Ileana se născuse cu legea in ea insăşi şi nu trebuia niciodată să o inveţi diferenţa dintre bine şi rău; Ileana ştia”. Statutul de membru al Familiei Regale a Romaniei a pregătit-o pentru monahism, fiindcă a invățat de mică să trăiască pentru ceilalți.
„De la inceputul vieții tale ești o persoană publică. Aparții țării. Amuzamentul tău personal nu joacă niciun rol. Datoria ta vine in primul rand”, ii spunea ea Inaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care a cunoscut-o in timpul studiilor urmate la Universitatea Princeton.
„In inima mea, intotdeauna mi-am dorit să devin călugăriță. Dar a fost atat de mult de făcut in Romania cand am fost tanără”.
Sursă foto: Public domain
Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 193
Id: 79981
Data: Jan 5, 2024
Imagine:
Campania de strangere de fonduri prin SMS pentru Centrul de ingrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor continuă pană la finele anului ..... Data: Jan 5, 2024 |
Inaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat joi slujba de inmormantare a părintelui misionar Vasile Barsan, in Biserica „Sfantul ..... Data: Jan 6, 2024 |
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au prezentat recent raportul pe anul 2023 al Campaniei „Donează sange, salvează o viață!”. Prin ..... Data: Jan 6, 2024 |
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat joi slujba Sfintei Liturghii, cu ocazia praznicului Sf. Cuv. ..... Data: Jan 6, 2024 |
Patriarhul Daniel a primit vineri, la soborul Catedralei Patriarhale venit să anunțe Ajunul Bobotezei la Reşedinţa Patriarhală. Cu acest prilej, Preafericirea ..... Data: Jan 6, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Sfantul Ioan Scararul - 00 Introducere - Filocalia - volumul 9
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 raspunsuri catre Talasie - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 12 scurta talcuire a rugaciunii Tatal nostru - Filocalia - volumul 2
Sfantul Maxim Marturisitorul - 01 cuvant ascetic - Filocalia - volumul 2
Sf. Grigorie Palama, viata si scrierile - Filocalia - volumul 7
Evagrie Ponticul - 5 despre rugaciune - Filocalia - volumul 1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).