Noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare va fi ales in data de 30 iunie

Nou Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare va fi ales in data de 30 iunie, se arată intr-un comunicat emis de Patriarhia Bulgară.

Decizia a fost luată de Sfantul Sinod din țara vecină in cadrul intalnirii de marți, după trecerea la Domnul a Patriarhului Neofit, in decursul săptămanii trecute.

Astfel, Consiliul Electoral va decide la finalul lunii iunie noul Intaistătător al Bisericii Ortodoxe Bulgare.

In data de 2 iunie mitropoliții vor efectua alegeri in eparhii pentru a-și desemna delegații la Consiliul Electoral Patriarhal.

Ulterior, in data de 20 iunie, va avea loc o ședință specială a Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, in cadrul căreia vor fi propuși trei dintre mitropoliții care indeplinesc prevederile Articolului 40 din statut pentru a fi nominalizați drept candidați ai Scaunului patriarhal.

Criteriile pe care mitropoliții trebuie să le indeplinească pentru candidatură sunt:

  • să fie mitropoliți eparhiali;
  • să nu aibă varsta mai mică de 50 de ani;
  • să fi condus o eparhie ca mitropolit timp de cel puțin 5 ani;
  • să se distingă prin ganduri corecte asupra credinței ortodoxe și prin respectarea exactă a ordinii bisericești.

In prezent, nouă dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare indeplinesc aceste criterii, ei sunt: Mitropolitul Iosif de SUA, Canada și Australia; Mitropolitul Grigorie de Veliko Tarnovo; Mitropolitul Ignatie de Pleven; Mitropolitul Gavriil de Lovech; Mitropolitul Nicolae de Plovdiv; Mitropolitul Ioan al Varnei și Marele Preslav; Mitropolitul Naum de Ruse; Mitropolitul Grigorie de Vratsa; Mitropolitul Daniil al Vidinului

Cu ocazia intalnirii de marți a Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare, Mitropolitul Grigore de Vratsa a fost ales locum tenens al scaunului patriarhal, primind și sarcina de a supraveghea eparhia Sofiei pană la alegerea noului patriarh.

Totodată, in cadrul aceleiași intalniri a fost stabilită data pentru alegerile canonice ale noului Mitropolit de Silven.

Patriarhul Neofit al Bulgariei

Preafericitul Părinte Patriarh Neofit a trecut la cele veșnice miercuri, 13 martie, la varsta de 78 de ani, după 11 ani de slujire ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Bulgare, fiind intronizat la data de 24 februarie 2013.

Considerat un lider tolerant și calm, Patriarhul Neofit s-a arătat apărător zelos al valorilor creștine și un susținător al introducerii disciplinei Religie in școlile bulgare.

Intre Bisericile Ortodoxe ale Romaniei și Bulgariei există o relația cordială, bazată pe dialog și colaborare.

Foto credit: Patriarhia Bulgară


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 158

Id: 80599

Data: Mar 21, 2024

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).