O parohie din Bacău a organizat o vizită la muzeu pentru varstnicii din comunitate

O parte din seniorii Parohiei Precista din Bacău au vizitat vineri secția de istorie și arheologie a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” oraș.

Grupul a fost coordonat de Parohul Mihail Tomozei și de Părintele Adrian Bardan și ghidat de muzeograful Elena-Brindușa Popovici, care a prezentat exponatele de la primele două etaje ale muzeului.

Enoriașii au putut vedea piese�din epoca bronzului, piese dacice și materialul arheologic medieval de la Curtea Domnească din Bacău.

De asemenea au admirat, tezaure monetare dacice, romane și bizantine.

In cadrul vizitei a fost subliniat rolul important al Curții Domnești din Bacău, in cadrul căreia se află și Biserica Precista, precum și importanța deosebită a patrimoniului cultural, artistic și religios al curții medievale, astăzi in grija Secției de Arheologie și Istorie.

Preoții parohiei i-au mulțumit muzeografului Elena-Brandușa Popovici pentru pasiunea și profesionalismul cu care a prezentat colecțiile, iar aceasta le-a lansat reprezentanților comunității parohiale invitația de a repeta experiența și cu alte ocazii.

Printre exponatele de la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău se numără și obiecte care ilustrează perioada creștină și istoria locală: obiecte de cult, documente, bijuterii (din secolele XVII – XIX), materiale referitoare la Războiul de Independenţă din 1877 şi la Primul Război Mondial (uniforme, ordine, medalii).

Vizita la muzeu s-a inscris in seria activităților socio-culturale dedicate seniorilor din parohie, in contextul Anului omagial al pastorației persoanelor varstnice.

Foto credit: Parohia Precista Bacău

Urmărește-ne pe Telegram:�t.me/basilicanews


Sursa: Basilica.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 203

Id: 79166

Data: Sep 20, 2023

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).