Călugării de la Mănăstirea Putna l-au pomenit miercuri pe Patriarhul Teoctist la 109 ani de la naștere. Fostul patriarh este considerat al treilea mare ctitor al așezămantului monahal.
Slujba de pomenire a fost oficiată de Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul mănăstirii, și de clericii din obștea monahală.
Alături de Patriarhul Teoctist, au fost pomeniți Patriarhul Iustin Moisescu și Dan Hăulică, omul care a ajutat la protejarea bisericilor și mănăstirilor monumente UNESCO.
Părintele Stareț a evidențiat că pomenirea Patriarhului Teoctist la Putna „nu este doar un gest de evlavie sau de sfantă datorie. Ar fi prea puțin”.
„Cei care s‑au bucurat de ocrotirea unei familii sunt datori, după cum o cere legea sfantă strămoșească, cu recunoștință față de inaintași. Cei care nu au avut șansa de a se naște intr‑o familie, dar au fost mai apoi primiți intr‑una, simt o datorie in plus. Cu toate acestea, recunoștința acestora, deși bună și adevărată, are o doză de neimplinire, fiind umbrită de rutină sau tristețe”.
„Obștea Mănăstirii Putna este astăzi datoare cu o recunoștință adancă, cu mult mai presus decat a acelora, căci cel pe care il pomenim in această zi a făcut parte dintr‑un alt soi de familie, o familie duhovnicească, care nu este intotdeauna formată și lăsată de oameni, ci este atent călăuzită sub mana lui Dumnezeu”, a precizat Starețul Mănăstirii Putna.
Patriarhul Teoctist s-a născut in data de 7 februarie 1915, in satul Tocileni, Botoșani, din părinții Dumitru și Marghioala Arăpașu, o familie binecuvantată de Dumnezeu cu 11 copii, dintre care el a fost al zecelea. In 1928, la 13 ani, a intrat ca frate la Sihăstria Voronei și a fost tuns in monahism in 1935.
A fost 12 ani vicar patriarhal, apoi episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, mitropolit al Moldovei și Sucevei, iar din 1986 Patriarh al Romaniei, pană a trecut la cele veșnice in 30 iulie 2007.
Foto credit: Protos. Timotei Tiron
Sursa: Basilica.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 141
Id: 80248
Data: Feb 8, 2024
Imagine:
..... Data: Feb 8, 2024 |
Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din București va incepe, in zilele de 17 si 24 februarie, o nouă ediţie a seriei de ateliere ..... Data: Feb 8, 2024 |
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat miercuri slujba Sfintei Liturghii și o slujbă de ..... Data: Feb 9, 2024 |
..... Data: Feb 9, 2024 |
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a transmis in decursul săptămanii trecute inscrierea in lista ariilor speciale de conservare a 11 noi ..... Data: Feb 9, 2024 |
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cautarea Imparatiei lui Dumnezeu, prioritate a vietii vesniceDuminica a III-a dupa Rusalii (Despre grijile vietii)Matei 6, 22-33'Zis-a Domnul catre dansii: luminatorul trupului este ochiul; daca va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat; iar daca ochiul tau va fi rau, tot .....
Data: Jun 13, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).